Actualitate

Publicul de la Electric Castle pe scenă cu Jared Leto. Astăzi, se pun în vânzare abonamentele pentru ediția din 2020 a festivalului

Ultima seară pe domeniul castelului Banffy a confirmat, încă odată, că, dincolo de faima artiștilor invitați sau de eforturile logistice ale organizatorilor, publicul rămâne adevăratul superstar al acestui festival.

Duminică, acest public excepțional a fost reprezentat pe scena principală, unde a cântat împreună cu Jared și Shannon Leto într-un excelent show 30 Seconds to Mars. Inspirat de energia fanilor prezenți, Jared Leto a ales să împartă scena cu câteva zeci dintre aceștia, pe care i-a invitat pe rând să urce alături de el. Nu doar ei au trăit însă show-ul la cote maxime, fiindcă zeci de mii de oameni au cântat într-un singur glas. Prin bucuria și emoția lor, fanii au demonstrat că nu există granițe reale între artiști și public, între scenă și spațiul din fața acesteia, atunci când credem în puterea muzicii de a ne uni și a ne aduce mai aproape unul de celălalt. Ultimele minute pe Main Stage by Orange au aparținut, astfel, unor tineri veniți din întreaga țară, iar aceste momente au confirmat din nou ceea ce organizatorii afirmă de la prima ediție: publicul Electric Castle merită să stea în lumina reflectoarelor.

A fost o ultimă seară marcată de premiere muzicale, la fel ca întreaga ediție. Trupa indie canadiană Metric a reușit să creeze un spectacol pe măsura experienței lor de live de peste două decenii, iar Hangarul a fost permanent plin, Viagra Boys și Tokimonsta fiind cele mai așteptate act-uri ale serii.


„Se vorbește despre acest festival peste tot în lume”, spunea, aseară, vedeta americană Jared Leto. Cu ajutorul celor 231.000 de participanți prezenți în cele 5 zile ale ediției, Electric Castle va continua să ajungă în gândurile a milioane de oameni de pe toate continentele. Cei peste 250 de artiști care au susținut show-uri pe cele zece scene ale festivalului vor rămâne, cel puțin o perioadă, în zona de favoriți din playlist-urile comunității Electric Castle. Poate cel mai mare câștig este descoperirea unor tineri artiști români care merită o susținere pe măsura talentului lor, iar organizatorii speră că platforma care le-a fost oferită în cele 5 zile de festival le va da un avânt în carieră.

Pentru organizatori, urmează câteva săptămâni intense în care sute de oameni vor continua să lucreze astfel ca domeniul Banffy să rămână impecabil. Pentru tot restul anului, castelul își va continua planurile de reabilitare, lucru posibil atât prin contribuțiile aduse de către festival, cât și prin donațiile făcute direct de către participanți în campania de reciclare selectivă. Sumele strânse în urma acestei campanii vor fi anunțate în zilele ce urmează.


EC #8 este mai aproape, deja, cu o zi. Organizatorii pun în vânzare chiar azi primele abonamente pentru ediția din 2020, detaliile putând fi găsite, începând cu ora 16:00, pe site-ul oficial al festivalului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter