Actualitate

Primăria a investit 9,2 milioane de lei în reparaţii pentru școlile clujene

Școala începe luni, iar elevii vor găsi locurile în care învață reparate în totalitate. Primăria a investit milioane de lei în aceste proiecte.

Invitat la o emisiune radio, viceprimarul Dan Tarcea a mărturisit că deși majoritatea lucrărilor de reparații au fost finalizate, mai există câteva detalii care vor fi realizate acum, pe ultima sută de metri.

„În data de 9 septembrie, elevii vor găsi şcolile reparate în totalitate. Mai sunt câteva mici lucrări de realizat până începe şcoala. Am efectuat lucrări la peste 85 de unităţi de învăţământ, creşe şi grădiniţe. Valoarea totală a investiţiilor este de peste 9,2 milioane de lei. Am făcut lucrări de reparaţii, tâmplărie, am reparat instalaţiile sanitare, instalaţiile electrice, şlefuit parchetul, lăcuit, s-au schimbat bănci acolo unde situaţia a impus-o, s-au făcut zugrăveli, astfel încât anul şcolar să poate începe în condiţii civilizate pentru copii”, a declarat viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea.


 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter