Actualitate

ANAF pregăteşte bonusuri pentru cei care îşi plătesc datoriile la timp. Câti bani ar putea primi o persoană

Mirela Călugăreanu, şefa ANAF, a anunţat că românii care îşi achită la timp datoriile ar putea primi bonusuri.

Persoanele care îşi plătesc impozitele şi taxele la timp ar putea beneficia, de la 1 ianuarie 2020, de un bonus de 3% din sumele achitate integral şi la termen, a declarat, sâmbătă, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Mirela Călugăreanu. Aceasta susține că a fost întocmit un proiect de act normativ, care ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie.

"Am realizat studiul de impact pe acest segment al celor care îşi plătesc impozitele şi taxele la timp. Am identificat contribuabilii care se regăsesc în situaţia de a putea fi premiaţi. Reprezintă un număr semnificativ. A fost creionat proiectul de act normativ care reglementează două aspecte: cum avem aşa-zisa listă neagră, vom avea trimestrial, în acelaşi ritm, lista albă, iar pe de altă parte proiectul de act normativ vizează acordarea unui bonus de 3% din sumele achitate integral şi la termen de către bunii plătitori", a afirmat Călugăreanu.

Proiectul prevede două posibilităţi: fie acordarea anuală a acestui bonus, fie acordarea acestuia la fiecare termen de plată.

Etichete: bonusuri anaf
Ultimele Stiri
abonare newsletter