Actualitate

Clujeni, luați-vă hainele groase! ANM anunţă trei zile de ploi, vânt şi frig în toată ţara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri o informare de ploi, vânt şi frig, valabilă la nivelul întregii ţări de joi până sâmbătă dimineaţa.

Potrivit ANM, în perioada 3 octombrie, ora 4.00 – 5 octombrie, ora 9.00, se anunţă ploi moderate cantitativ, fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări temporare ale vântului şi răcire accentuată.

Aria ploilor va fi în extindere dinspre vest şi va cuprinde treptat toată ţara.


În intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp, izolat 40 l/mp.

Vor fi şi perioade cu fenomene specifice instabilităţii atmosferice, în a doua parte a zilei de joi, 3 octombrie, în special în Transilvania şi Moldova, apoi şi în regiunile sud-estice. Se vor semnala averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi izolat, posibil, vijelii şi grindină.


Vântul va avea local şi temporar intensificări în majoritatea zonelor, cu viteze în general de 40...50 km/h.

Vremea se va răci semnificativ pe parcursul zilei de joi (3 octombrie) în vest şi nord-vest, iar vineri (4 octombrie) şi în restul teritoriului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter