Actualitate

Sunt clujenii RASIȘTI și INTOLERANȚI? Proprietarii de apartamente din Cluj nu vor romi și familii cu copii mulți în chirie

Problema locuințelor sociale a fost din nou discutată în cadrul unei ședințe de consiliu local.

În cadrul ședinței de Consiliu Local care a avut miercuri, reprezentanți ai asociației „Căși sociale acum”, împreună cu care locuiesc la Pata Rât au discutat despre problemele comunității, în contextul în care, unul dintre punctele de pe ordinea de zi punea în discuție achiziționare unei locuințe care să fie transformată în locuință socială.

Își găsesc greu chirii

Aceștia s-au plâns că proiectele prin care se asigură locuințe sociale persoanelor care au nevoie sunt puține și au rezultate limitate, iar cei care primesc ajutor pentru chirie întâmpină dificultăți când vine vorba despre găsirea unei locuințe, fiindcă proprietarii clujeni se feresc de romi și de familiile cu mai mulți copii.
„Ne parte foarte bine să vedem faptul că au fost două proiecte de hotărâre care aveau potențialul de a avea un mare impact în ceea ce privește dreptul la locuire. Unul este acordarea ajutorului de chirie, iar al doilea este acesta. Având în vedere situația actuală a piețelor chiriilor, aproximativ 20 de ajutoare pentru chirie este puțin. Ne întrebăm de ce au fost atât de puține proiecte depuse. Ambele proiecte au avut un rezultat limitat. Ambele au apelat la piață ca un instrument de producere a unor soluții pentru problema de locuințe. Persoanele care au primit acea dispoziție pentru ajutor de chirie nu își găsesc apartamente de închiriat, fiindcă proprietarii nu vor să primească romi sau persoane cu mai mulți copii”, a spus George Zamfir, sociolog, reprezentant „Căși sociale acum”.

Educație schimbă mentalitățile

Primarul Emil Boc a răspuns nemulțumirilor persoanelor prezente în sala de ședințe că pentru a rezolva problema locuințelor sociale este nevoie să se investească în educație.
„Primăria consideră că această problemă pe termen mediu și lung poate fi rezolvată doar prin educație. Educația e prioritatea zero a noastră ca soluție pentru dumneavoastră și pentru copiii dumneavoastră de a ieși din situația de marginalizare socială. Investim tot ce este necesar pentru transportul copiilor la școală, pentru asigurarea programului Școală după școală, pentru rechizite, fiindcă degeaba vor fi locuri de muncă dacă nu vor avea și pregătirea necesară. Nu se adresează doar copiilor, învățăm toată viața. Un om își schimbă locul de muncă de două, trei ori în viață. Sunt cursuri de calificare pentru a avea o meserie și vă vom susține să participați la ele dacă veți dori. Mă uit la slujbe vacante în Cluj și nu sunt doritori, pentru că nu există pregătire minimă. Educația este cea mai importantă cale de a ieși din starea aceasta”, a explicat primarul.

Ulterior, edilul a trecut în revistă proiectele care au fost realizate și cele care sunt în curs de realizare pentru a facilita accesul la locuințele sociale.

„Am avut șansa din 2006 începând să facem acel proiect peste 400 de locuințșe sociale in locul vechiului oser din banii bugetului local si am putut să finalizam acel proiect. Apoi, treptat, am inceput sa dam in folosinta alte locuinte sociale. Anul acesta, blocul de pe strada Ghimeșului va fi gata. Mai avem câteva locații în pregătire, toate din banii clujenilor. Anul acesta am pierdut 16 milioane de euro din bugetul local din cauza prevederilor din legislația pregatită de guvernanți. A fost o rectificare de buget ieri. Clujul a primit 0 lei, inclusiv pe partea de asistență socială am primit 0 lei. Aveam nevoie de 70 de milioane de lei. Avem partea de chirii și cea de cumpărare pe piață. 108 cereri aprobate la chirie, în plata 31. Am mediatizat să găsim locuințe, e greu să spargi o barieră psihologică. Avem nevoie de implicarea societății civile pentru schimbarea mentalităților. Societatea civilă nu poate doar cere, ci vine și cu soluții. Aprobăm proiectul de cumpărare de locuințe, demarăm mâine procedura. Știu ce probleme aveți, nu stăm cu mâna în sân. Cred că suntem singura primărie din România cu atâtea instrumente”, a spus Emil Boc.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter