Actualitate
Drumuri județene modernizate cu… surpări!
Consiliul Județean (CJ) Cluj a cerut o expertiză după ce două drumuri s-au surpat.
foto arhivaEste vorba despre sectoare de drum din comunele Vad și Mănăstirea.
"În comuna Vad, acolo am avut lucrări pentru închiderea rampei de gunoi și în urma acestor lucrări s-a surpat mai mult de jumătate din partea carosabilă, de trei-patru luni de zile. Ce se întâmplă acolo? De asemenea, avem o surpare de carosabil și în localitatea Mănăstirea", a arătat Vasile Sălătioan, consilier județean PSD.
"Ambele tronsoane de drum au fost în Comitetul pentru Situații de Urgență. Am făcut licitații pentru ambele tronsoane, s-au făcut expertize tehnice. Momentan, la Vad se lucrează pentru o rută ocolitoare. Am găsit o rută alternativă, un drum comunal care se amenajează acum, iar toată circulația va fi deviată pe acel drum până la execuția lucrărilor. Au fost 2 kilometri de drum comunal care a avut nevoie de reparații", a declarat Liviu Hâncu, director la Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat.
Președintele CJ, Alin Tișe, a adăugat că în cazul acestui drum, institituția a comandat o expertiză tehnică și a dat în judecată constructorul.