Actualitate

CRIMĂ în judeţul Cluj. Bătrânică găsită moartă, cu urme de VIOLENȚĂ pe corp

O femeie în vârstă de 90 de ani, din localitatea Muncel, comuna Câțcău, a fost găsită fără suflare, cu urme de violență pe corp. Furt, urmat de crimă este ipoteza anchetatorilor.

Macabra descoperire a fost făcută de o vecină a femeii. La ora redactării acestei știri, locuința femeii – acolo unde a fost găsit trupul neînsuflețit – este împânzită de polițiști din Dej și Cluj-Napoca, alături de un procuror. Surse din anchetă au declarat pentru Dej24.ro că pe trupul femeii de 90 de ani au fost găsite urme de violență, astfel că oamenii legii merg pe varianta unei crime, scrie dej24.ro.

Principalul suspect în acest caz este un tânăr în vârstă de 19 ani, identificat și reținut deja de polițiști. Se pare că acesta ar fi pătruns în locuinţa bătrânei cu scopul de a fura, asupra lui fiind găsită o sumă de bani. Momentan nu este cunoscut motivul crimei, însă se presupune că femeia l-ar fi surprins pe tânăr și l-ar fi confruntat, înainte de a fi omorâtă.


Oamenii legii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care a survenit decesul femeii.

Etichete: furt catcau crima
Ultimele Stiri
abonare newsletter