Actualitate
Trebuie să fim oameni! Cum și-a recuperat portofelul pierdut un militar din Câmpia Turzii?
Un militar al Bazei Aeriene 71 din Câmpia Turzii a avut parte de o experiență inedită după ce și-a pierdut portofelul în Cluj-Napoca.
Trebuie să fim oameni! Cum și-a recuperat portofelul pierdut un militar din Câmpia Turzii?După o plimbare cu familia prin oraș, Călin, angajatul Bazei Aeriene 71, odată ajuns acasă, a realizat că și-a pierdut portofelul în care erau actele, cardul și o sumă de bani.
În drum spre secția de Poliție pentru a reclama pierderea, militarul a primit un mesaj neașteptat pe Messenger: „Salut, ţi-ai pierdut portofelul cu bani, în Cluj!”.
Militarul s-a întors la Cluj-Napoca, în cartierul Mănăștur, unde a reintrat în posesia portofelului, cu toate actele și toți banii în el. L-a recuperat de la Mihai, un simplu vânzător de la un chioșc.
„N-a fost nevoie de oficialități, reclame și paradă, iar băiatul care mi l-a înapoiat este un vânzător la un chioșc. Când l-am întrebat cum de mi-a înapoiat banii, mi-a zis simplu: trebuie să fim oameni!”, a declarat militarul, potrivit Adevărul.