Actualitate

Schimbări majore la examenul de rezidențiat? „Preluăm idei bune din vest pe care încercăm să le implementăm într-un sistem de învățământ bolnav”

Anul acesta examenul de rezidențiat le-a dat mari bătăi de cap viitorilor rezidenți. În urmă cu o săptămână, aproape 9.000 de studenți au susținut examenul de rezidențiat, dintre care 1280 de candidați au fost de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”.

Examenul a fost programat inițial în 17 noiembrie și amânat din cauză că nu a existat un ministru al Educației la vremea resepectivă. 

După examenul din 8 decembrie, ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunțat modificări majore la rezidențiat cu scopul de a uniformiza materia studiată de viitorii medici.


Victor Costache a precizat, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, că a iniţiat un dialog cu rectorii universităţilor de medicină din ţară pentru a discuta despre actualizarea bibliografiei, propunerea fiind de a folosi marile cărţi internaţionale, traduse.

“Sunt şi cadru didactic şi am iniţiat un dialog cu rectorii. Suntem cu toţii de acord că este mult loc de mai bine. Propunerea noastră este ca în perioada care va urma, nu pot să vă spun dacă va fi de la anul, dar cu siguranţă va fi implementată această materie, să folosim atât în facultăţile şi universităţile de medicină, cât şi pentru examenul de rezidenţiat, o materie unică. Propunerea noastră este să folosim marile cărţi internaţionale, care sunt traduse, iar ediţiile sunt actualizate în română, de exemplu să folosim (manualul de medicină -n.r.) Harrison, (manualul de medicină -n.r.) Bramwell, (tratatul de medicină -n.r.) Schwartz pentru chirurgie. De asemenea, mai există şi cărţile care sunt publicate de profesorii noştri, care pot fi surse bibliografice suplimentare… Asta a fost drama generaţiei noastre de medici, inclusiv a mea. Cred că am învăţat de pe patru seturi de cărţi şi materii în timpul facultăţii, licenţei, rezidenţiatului. Nu mai spun examenul de specialitate”, a spus ministrul Sănătăţii.


Sunt de acord studenții cu modificările propuse?

Studenții nu contestă în totalitate ideile Ministrului Victor Costache, însă aceștia susțin că este absurd să se dorească o uniformizare a bibliografiei tuturor universităților de medicina din România, deoarece fiecare are propriile cerințe și propriul stil de examinare.


„Preluăm idei bune din vest pe care încercăm să le implementăm într-un sistem de învățământ bolnav care trebuie reformat din temelie.

Mi se pare o idee foarte bună că vor să introducă ca și bibliografie cărți internaționale de specialitate, updatate la ce se întâmpla în momentul actual în medicină.Totuși este un lucru greu fezabil într-un sistem în care puține cadre didactice sunt dispuse să accepte o altă carte decât cea a lor proprie ca și suport de curs principal.


Totodată, mi se pare absurd să se dorească o uniformizare a bibliografiei tuturor universităților de medicină din România. Fiecare are propriile cerințe și propriul stil de examinare, iar acest lucru nu se va schimba peste noapte printr-o bibliografie comună.

Sunt de părere că înainte de a se face orice schimbare majoră în sistemul de predare și examinare, o schimbare care este IMPERIOS NECESARĂ de altfel, trebuie să se analizeze bine problema, eventualele lipsuri și repercursiuni ce pot urma, pentru că altfel vor ajunge să încurce din nou exact studentul, cel pe care ei încearcă teoretic să îl ajute”, relatează P. un student al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”.


 

abonare newsletter