Actualitate
Fostul primar din Gherla a fost găsit incompatibil de ANI
Marius Sabo, fostul primar din Gherla, a fost găsit incompatibil în perioada 10 iunie 2017 - 27 aprilie de către Agenţia Naţională de Integritate.
Liberalul a ocupat în perioada respectivă atât funcţia de consilier local, precum şi funcţia de director general al unei societăţi comerciale înfiinţate de Consiliul Judeţean Cluj.
Astfel, Sabo a încălcat dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, în vigoare începând cu data de 10 iunie 2017.
Conform, ANI, Sabo nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere pentru a se apăra:"Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. SABO MARIUS CĂLIN nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare", se arată în comunicatul ANI.