Actualitate

Oamenii legii au descins în pieţe şi s-au îngrozit. Mai multe persoane conduse la Poliţie

La data de 22 ianuarie, între orele 09.00 - 13.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au acționat în zona piețelor agroalimentare și a târgului Obor pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

De asemenea, s-a acționat pe DJ 150 și DN15 E60  pentru respectarea normelor rutiere și prevenirea accidentelor de circulație.

În cadrul acțiunii, au fost legitimate 49 de persoane și controlate 24 de autovehicule. Totodată, au fost verificate 11 persoane fizice autorizate și producători agricoli.


"Au fost conduse la sediul unității de poliție 6 persoane, pentru clarificarea unor aspecte legate de comiterea unor fapte ilicite și au fost aplicate  3 mandate de aducere. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale", transmite IPJ Cluj.

În cadrul acțiunii, polițiștii de investigații criminale au depistat un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Câmpia Turzii, pe numele căruia era emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate. Cel în cauză are de executat 8 luni de închisoare, în baza unui mandat emis de către Judecătoria Turda, pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Ultimele Stiri
abonare newsletter