Actualitate

Medicul din Cluj infectat cu CORONAVIRUS la Suceava: „AICI E RĂZBOI! Pregătiți-vă sufletește pentru decizii grele”

În armată ordinele se execută, nu se discută! Știe toata lumea. „Mâine plecați la Suceava”. „Am înțeles! Să trăiți!”. Familia mea a acceptat cu greu și lacrimi ordinul. Dar mie nu mi-a fost frică nicio secundă. Așa începe povestea lui Mihai Mărginean, tânărul medic militar din Cluj infectat cu coronavirus în timp ce participa la redeschiderea Spitalului Județean Suceava.

Medicul clujean Mihai Mărginean a fost infectat cu coronavirus la Spitalul Suceava Medicul clujean Mihai Mărginean a fost infectat cu coronavirus la Spitalul Suceava

Medicul militar Mihai Mărginean, detașat la Spitalul Județean de Urgență din Suceava, a descris în 8 aprilie, pe Facebook scenele terifiante dintr-un salon cu bolnavi infectați cu COVID-19 de la Spitalul Județean din Suceava.

Aici e RĂZBOI! Pregătiți-vă sufletește pentru decizii grele.

Când a scris cuvintele teribile, nu știa că, la foarte scurtă vreme, avea să fie el însuși infectat, depistat pozitiv cu noul coronavirus și trimis bolnav înapoi la Cluj.


„Vom avea cu toții pierderi. Veți dori un umăr pe care să plângeți dar nu îl veți găsi pentru că toți vor avea pe cineva de plâns. Ne va pune la încercare esența noastră, ne va zgudui umanitatea din noi.” - dr. Mihai Mărginean

„Sunt aproape 30 de pacienți în jurul meu. Câțiva extratereștri albi se plimbă printre ei. Unii intuiesc rolul meu și încep să ridice mâinile disperate spre mine și strigă «Domnule doctoooor! domnule…» cuvintele le rămân în gât. Mă uit în sus spre monitoare și văd că saturațiile lor sunt 55-60%, apoi mă uit mai sus… spre Dumnezeu și dintr-odată mi-a fost dat să înțeleg. Aici e RĂZBOI! (...) Acum toți cei decedați sunt doar numere. Va veni clipa când vor fi NUME. Vom avea cu toții pierderi. Veți dori un umăr pe care să plângeți dar nu îl veți găsi pentru că toți vor avea pe cineva de plâns. Ne va pune la încercare esența noastră, ne va zgudui umanitatea din noi. Nu știu ce să vă sfătuiesc aici, nu cred că putem să ne pregătim pentru asta. (...) Pregătiți-vă sufletește pentru decizii grele. Într-o terapie cu 30 de bolnavi cu saturație sub 60% și 10 ventilatoare... pe cine intubam??”, scria pe Facebook anestezistul clujean Mihai Mărginean.


Infectat la Suceava cu COVID-19, transferat pentru tratament la Cluj

Tânărul medic a fost confirmat cu COVID-19 după ce a fost degajat, alături de alți 19 medici și asistenți militari, la Spitalul Județean de Urgență Suceava, unitate medicală ce a devenit un focar de infecție cu noul coronavirus.

Medicul Mihai Mărginean a fost diagnosticat cu o formă medie a infecției COVID-19 și cu pneumonie, fără a prezenta criterii de severitate. Medicul este tratat în prezent la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj.


CITEȘTE ȘI:

Medicul militar infectat cu COVID-19 la Spitalul Suceava este internat la Cluj. Care este starea lui

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter