Actualitate

A fost depășit pragul de 14.000 de cazuri de coronavirus, în România. 270 de noi îmbolnăviri, raportate astăzi

Până astăzi, au fost confirmate 14.107 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19, în România. Dintre acestea, 5.788 au fost declarate vindecate și externate.

A fost depășit pragul de 14.000 de cazuri de coronavirus, în România. 270 de noi îmbolnăviri, raportate astăzi A fost depășit pragul de 14.000 de cazuri de coronavirus, în România. 270 de noi îmbolnăviri, raportate astăzi

Totodată, până acum, 858 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș și Olt, au decedat.

270 de cazuri noi, depistate în ultimele 24 de ore


De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 270 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 244 de pacienți.


Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 13.545 de  persoane. Alte 20.634 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 217.139 de teste.


Peste 2.400 de români infectați, în diaspora

Potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.405 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu coronavirus, după cum urmează: 1.387 în Italia, 560 în Spania, 29 în Franța, 292 în Germania, 78 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 96 de cetățeni români aflați în  străinătate, 29 în Italia, 19 în Franța, 30 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția și unul în SUA, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Ultimele Stiri
abonare newsletter