Actualitate
Starea de alertă a fost prelungită. Când vom scăpa de restricții
Guvernul a decis să prelungească starea de alertă încă 30 de zile.
Starea de alertă a fost prelungită. Când vom scăpa de restricțiiGuvernul a decis, marţi, prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, a anunţat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.
„După un număr de 166 de cazuri noi ieri, astăzi am avut 250 de cazuri, 10 decese de ieri până astăzi, avem peste 4.500 de cazuri active, în acest context şi tocmai în evoluţia focarelor care se află în diseminare, s-a decis prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă", a declarat Tătaru, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
El a adăugat că în aceste condiţii se gestionează în continuare şi un al treilea pachet de măsuri de relaxare.
„Tot în şedinţa de astăzi, ca urmare a Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, s-a decis să se relaxeze anumite activităţi", a completat Tătaru.
Ministrul Sănătăţii a menţionat că grădiniţele, creşele şi afterschool-urile îşi vor relua activitatea pe parcursul verii, după un set de măsuri şi norme privind distanţarea fizică şi protecţia sanitară.