Actualitate

Spitalul de Copii, construit pe fonduri europene? CJ cere sprijin de la ministere pentru finanțarea investiției

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a purtat discuții cu miniștrii Sănătății și Fondurilor Europene, Nelu Tătaru și Marcel Boloș, privind viitorul spital pediatric monobloc.

Spitalul de Copii, construit pe fonduri europene? CJ cere sprijin de la ministere pentru finanțarea investiției Spitalul de Copii, construit pe fonduri europene? CJ cere sprijin de la ministere pentru finanțarea investiției

Consiliul Județean Cluj a cerut includerea de către Ministerul Fondurilor Europene a proiectului „Spital Pediatric Monobloc Cluj-Napoca” între obiectivele pe care ministerul le negociază în aceste zile cu Comisia Europeană, pentru finanțare integrală. De asemenea, Ministerului Sănătății i s-a solicitat includerea de urgență a Spitalului Pediatric Monobloc în Strategia Națională pentru Sănătate 2021 – 2027.

„Domnii miniștri au înțeles importanța construirii noului Spital Pediatric Monobloc din Cluj-Napoca. Am insistat asupra faptului că județul Cluj și întreaga regiune nu mai sunt în situația de a amâna ridicarea noului spital, pacienții și familiile acestora având nevoie de un act medical de calitate, nu de promisiuni sau proiecte rămase la stadiul de hârtii”, a declarat Tișe.


Amintim că, în 17 iunie 2020, Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege prin care Județul Cluj primește în proprietate terenul destinat construirii noului Spital Pediatric Monobloc.

Consilierii județeni au aprobat, în martie 2020, preluarea unui teren din administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV), pe care urmează să fie construit Spitalul Monobloc de Copii și predarea, la schimb, a clădirilor de pe Calea Moților în care își desfășoară în prezent activitatea mai multe secții de pediatrie.


CITEȘTE ȘI

CJ Cluj plătește 253.000 de lei pentru consultanță privind proiectul Spitalului Monobloc de Copii

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter