Actualitate

INUNDAȚII în Cluj și în alte județe din țară. 11 persoane, salvate din calea viiturilor

Precipitaţiile din ultimele 24 de ore au produs inundaţii în 11 localităţi din şase judeţe. La Cluj, pompierii au intervenit în două localități pentru scoaterea apei din subsoluri.

Inundații în Cluj și în alte județe din țară. 11 persoane, salvate din calea viiturilor Inundații în Cluj și în alte județe din țară. 11 persoane, salvate din calea viiturilor

În cursul nopții trecute, la Cluj au fost două solicitări ale pompierilor pentru scoaterea apei din două subsoluri, în localitatea Băișoara și în orașul Huedin. Potrivit purtătorului de cuvânt ISU Cluj, a fost vorba despre cazuri izolate, fără efecte grave.

În judeţele din vestul ţării, pompierii au acţionat pentru salvarea a 11 persoane din calea viiturilor şi pentru evacuarea apei din peste 90 de gospodării.


Cel mai afectat de ploile însemnate cantitativ a fost judeţul Bihor, unde inundaţiile au provocat efecte semnificative în mai multe localităţi. În numai o oră, aversele torenţiale au produs acumulări mari de apă în localităţile Criştioru de Jos, Sălişte de Vaşcău, Vaşcău şi Cărpinet. Pe lângă salvarea oamenilor care se aflau în pericol, s-a acţionat şi pentru evacuarea apei din gospodăriile afectate.

Un alt judeţ în care s-a înregistrat un număr mare de intervenţii a fost Timiş, unde mai multe echipaje cu motopompe au acţionat în două localităţi pentru extragerea apei din 11 curţi.


Pe durata manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, circulaţia rutieră a fost temporar blocată pe două drumuri naţionale (DN 76/Bihor şi DN 68A/Hunedoara) şi pe două drumuri judeţene (DJ 706/Hunedoara şi DJ 750/Alba), din cauza copacilor prăbuşiţi pe carosabil sau a aluviunilor acumulate.

 


CITEȘTE ȘI

VREMEA la sfârșit de săptămână. Unde sunt anunțate ploi și în ce regiuni e vreme frumoasă?

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter