Actualitate

PROGNOZA METEO. Ploi, vijelii și grindină, în cea mai mare parte a țării

Fenomene meteo de instabilitate atmosferică accentuată sunt prognozate în majoritatea regiunilor până sâmbătă dimineaţa, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Ploi, vijelii și grindină, în cea mai mare parte a țării, până sâmbătă Ploi, vijelii și grindină, în cea mai mare parte a țării, până sâmbătă

Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 iulie, ora 12:00 - 25 iulie, ora 10:00, la deal şi la munte, precum şi în centrul teritoriului, apoi şi în vest şi sud-vest, se vor semnala averse cu caracter caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 l/mp şi, izolat, 30 - 35 l/mp.


ANM precizează că, până la sfârşitul acestei săptămâni, vor predomina perioadele cu instabilitate atmosferică accentuată, îndeosebi în jumătatea de vest a ţării, la deal şi la munte.

CITEȘTE ȘI


INUNDAȚII în Cluj și în alte județe din țară. 11 persoane, salvate din calea viiturilor

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter