Actualitate

Cum va fi vremea săptămâna aceasta? România, împărțită între caniculă și furtuni

Sudul ţării continuă să fie pârjolit de caniculă şi în următoarele zile, iar în regiunile vestice se întorc ploile şi furtunile. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 34 de grade.

Cum va fi vremea săptămâna aceasta? România, împărțită între caniculă și furtuni Cum va fi vremea săptămâna aceasta? România, împărțită între caniculă și furtuni

 

 


Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), luni, 3 august, vremea se va încălzi, astfel încât va deveni călduroasă la amiază în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi mai mult senin şi doar spre sfârşitul intervalului, în regiunile vestice vor fi unele înnorări şi izolat ploi de scurtă durată, însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări temporare la munte, în special în masivele sudice, pe arii restrânse şi în regiunile sud-estice, dar şi asociate ploilor.

 


Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 26 şi 33 de grade, iar cele minime se vor încadra între 11 şi 21 de grade, uşor mai scăzute în depresiuni.

Marţi, vremea va fi călduroasă, însă în jumătatea de vest a ţării, cel mai probabil începând din orele serii instabilitatea atmosferică se va accentua treptat. Aceasta se va manifesta prin înnorări şi perioade în care local se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină.


Conform meteorologilor, ploile vor avea mai ales caracter torenţial, iar cantităţile de apă înregistrate îndeosebi în intervale scurte de timp, pe arii în general restrânse vor fi însemnate. În restul teritoriului, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale şi temporare în prima parte a intervalului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 27 şi 34 de grade, iar cele minime între 11 şi 22 de grade, mai scăzute în depresiuni. 

În următoarele zile, vremea se va menţine local călduroasă în regiunile sud-estice, iar în restul zonelor în prima zi se va răci semnificativ, apoi valorile termice vor creşte uşor de la o zi la alta apropiindu-se de cele normale perioadei. În jumătatea de vest a ţării, la deal şi la munte şi pe arii restrânse în rest vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată. 

Ultimele Stiri
abonare newsletter