Actualitate
Prognoza meteo pe o lună. Temperaturi peste cele normale, în următoarea sătămână
Meteorologii estimează pentru următoarele patru săptămâni valori termice peste mediile perioadei în prima săptămână de prognoză și ultima.
Prognoza meteo pe o lună. Temperaturi peste cele normale, în următoarea sătămână
Luna august se anunță una de foc. Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, iar ploile întârzie să apară. Precipitaţiile se anunţă excedentare în săptămâna 17 – 24 august.
Săptămâna 10 – 17 august
Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în regiunile sudice, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, deficit ce va fi local mai accentuat în regiunile sudice, centrale și nordice.
Săptămâna 17 – 24 august
Temperatura aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi excedentare la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile centrale, nordice și la munte.
Săptămâna 24 - 31 august
Temperaturile medii ale aerului se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.
Săptămâna 31 august - 7 septembrie
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice acestei săptămâni, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toată țara.
CITEȘTE ȘI
Cod galben de inundații la Cluj