Actualitate
Câți arbori lipsesc din Pădurea Hoia-Baciu, în locul în care se aflau ieri tăietorii de lemne? 100 de cioate, fără marcaj silvic. FOTO/VIDEO
Niciunul dintre copacii tăiați joi în pădurea Hoia-Baciu nu era marcat. Filmările făcute la fața locului îi contrazic pe polițiști.
În cursul zilei de ieri, 29 octombrie, o serie de 20 de oameni au fost surprinși de către activistul și maratonistul Vlad Pop, în timp ce tăiau copacii Pădurii Hoia-Baciu.
Deși după primele verificări ale polițiștilor, ceea ce făceau presupușii hoți de lemne ar fi legal, iar după afirmațiile transmise de IPJ Cluj, nu au fost identificate cioate care să nu poarte marcă silvică, Vlad Pop s-a întors la locul faptei, unde a mai filmat trunchiurile arborilor tăiați.
Din videoclipul filmat de către sportiv, nu pare că arborii ar „purta” aceste marcaje, care ar trebui semnate pe cioatele copacilor în urma unor tăieri legale.
Vlad Pop a identificat aproximativ 100 de arbori tăiați, doar în zona în care se aflau ieri cei pe care îi numește „hoți de lemne”. 79 de cioate au fost identificate în filmare, iar după ce sportivul a rămas fără baterie la telefon, susține că ar mai fi identificat vreo 20 de trunchiuri tăiate. Dintre acestea, multe păreau a fi lemne verzi.
Am încercat să contactăm Ococlul Silvic, Direcția Silvică și Garda de Mediu Cluj, dar nimeni nu a răspuns la telefon. Vom reveni cu detalii de îndată ce aflăm mai multe informații.
FOTO/VIDEO. Pădurea Hoia-Baciu, plină ochi de hoții de lemne? Cel care i-a demascat, AMENINȚAT cu drujba. „S-a oprit la 5 cm de gâtul meu”
Pe lângă faptul că pădurea Hoia-Baciu rămâne încet, încet fără copaci, sportivul a fost amenințat, cu drujba la gât, de către tăietorii de lemne pe care i-a surprins. Acest lucru nu este un aspect care trebuie neglijat.
Când a încercat să îi confrunte, în loc ca tăietorii de lemne să răspundă liniștiți, fiind că tot ce făceau s-ar presupune a fi legal, l-au amenințat pe sportiv, au folosit un limbaj agresiv și au fugit de el când i-a acuzat că ar tăia copacii ilegal. Totuși, de ce au făcut toate aceste lucruri dacă ce făceau era în totalitate legal?
Mai multe despre incident aici.
Au existat amenințări la adresa sportivului, chiar și în prezența polițiștilor: „Hoții cum amenință și sar să te bată, cu poliția de față”, scrie Vlad Pop în descrierea videoclipului următor:
CITEȘTE ȘI:
Tăieri ilegale de copaci în pădurea Hoia-Baciu! Un „plâmân verde“ al Clujului dispare încet, dar sigur.FOTO/VIDEO
Dispar pădurile Clujului! Zeci de dosare penale pentru tăieri ilegale