Actualitate

Declarația pe propria răspundere, OBLIGATORIE în Gherla. Cum arată documentul

Municipiul Gherla intră în carantină începând cu data de 5 noiembrie, fiind obligatorie declarația pe propria răspundere pentru deplasările în afara localității.

 

 


Persoanele cu domiciliul în Gherla sunt obligate să completeze o declarație pe propria răspundere unde să își treacă numele, prenumele, adresa sau data de naștere.

 Fiecare localnic este obligat să treacă în declarația pe propria răspundere locul unde se deplasează, intervalul orar, dar și motivul deplasării. Oamenii nu au voie să se deplaseze în grupuri mai mari de 6 persoane și fără un motiv bine întemeiat. Descarcă aici declarația pe propria răspundere


Angajații care se deplasează în interes de serviciu vor trebui să prezinte o legitimație de serviciu valabilă, adeverință de salariat eliberată de angajator sau alt document care să ateste activitatea profesională.

Care sunt motivele pentru care poți ieși cu declarație pe propria răspundere

Conform Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență cu numărul 78 din 4 noiembrie, oamenii din Gherla pot ieși din localitate pentru următoarele activități:


- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de baza ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
- deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
- deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
- deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
- deplasarea în scop umanitar sau de  voluntariat;
- deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
- deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
- îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate, eliberarea de documente de identitate sau a celor necesare pentru obținerea unor drepturi;
- participare la programe sau proceduri în centrele de tratament;
- pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
- elevii care au domiciliul în zona carantinată și care urmează cursurile unor unități de învățământ din alte unități administrativ-teritoriale pentru care nu sunt dispuse măsuri de carantină zonală;
- alte motive justificative precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter