Actualitate

Hoia-Baciu, PLINĂ de gunoaie! Deșeurile sunt aruncate din mașini în pădure. „N-avem ce face altceva fără poliție locală. Le strângem.”FOTO

Pădurea Hoia-Baciu devine din ce în ce mai neîngrijită. Pe lângă nenumăratele tăieri de lemne care o răresc, oamenii care trec cu mașinile prin zonă aruncă gunoaie în pădure. Când se vor lua măsuri?

 

 


Hoia-Baciu este neglijată, mai ales în ultimul timp. Pădurea este plină ochi de gunoaie, iar unele sunt nemișcate de câțiva ani pentru că nimeni nu le strânge, ne spune un localnic.

 


Atât la marginea pădurii, lângă drumul „asfaltat și iluminat de aproximativ 1km”, din apropierea Cheilor Baciului, cât și în partea de pădure dinspre cartierul Grigorescu, unde se termină casele.

Gunoaie aruncate din mașină de trecători

Localnicul a mai spus pentru monitorulcj.ro că pădurea este plină de astfel de deșeuri, aruncate din mașină de trecători:


„De la Napolact spre Cheile Baciului se ajunge în locul în care s-au aruncat gunoaiele. Chiar la intrare unde sunt ultimele blocuri, în Cheile Baciului. Este un drum asfaltat de câțiva ani, e luminat și merge cam 1km sus pe deal, iar de la jumătatea dealului intră undeva în pădure. Acolo se termină drumul și după 50km nu mai e asfalt. Acolo se aruncă gunoaiele. Sigur sunt aruncate din mașină pentru că mașinile trec pe acolo.”

Printre gunoaie se află și multe pahare de unică folosință și altfel de obiecte folosite la evenimente. Se presupune că gunoaiele ar fi resturi din urma unor petreceri.


Altele stau în pădure chiar de câțiva ani. Până și aparate electronice de mari dimensiuni, precum televizoare stricate, au fost aruncate în pădure.

„Eu tot timpul merg la plimbare și le văd. E urât și sunt multe gunoaie aruncate. M-am uitat și am văzut că sunt multe pahare de plastic, probabil de la un eveniment, dar sunt și menajere. Le-a dus chiar în pădure, sus. Nu e de la oamenii care stau aici la case. Chiar dacă ar fi și nu ar avea unde să le arunce, nu se aruncă în pădure. În stânga, dreapta și în mijlocul pădurii e plin de ele. Sunt și în partea cu Grigorescu unde se termină casele, acolo este un drum care urcă. Și pe acolo vin oamenii cu mașini și sunt aruncate televizoare și gunoaie vechi. De vreo 2-3 ani stau acolo și nimeni nu le-a luat. Nu știu exact dacă ține de Primăria Cluj sau de Baciu”, adaugă localnicul.


Ce spune primarul comunei Baciu?

Localnicii se arată supărați de faptul că pădurea lor e cufundată în deșeuri. O soluție la care s-a gândit un bărbat care trăiește din Baciu ar fi amplasarea unei bariere care să oprească accesul mașinilor în unele zone:

„Dacă ar interzice trecerea, să pună o barieră, ar fi mult mai bine. Eu am fost duminică la plimbare pe acolo, am lăsat mașina jos unde este o parcare, dar alți șoferi merg, se tot duc până în pădure, până în poieniță, până unde au chef. Ei merg cu mașina și ușor numai au deschis portiera și au aruncat gunoaiele.”

Primarul comunei Baciu consideră că nu are cum să instaleze bariere acolo, drumul fiind unul public, dar spune că va curăța zona odată ce va primi datele concrete ale locurilor în care s-au depozitat ilegal deșeurile.

„Zona aceea este un drum public, nu se poate pune barieră. Ideea e că dacă sunt într-adevăr niște depozite ilegale de deșeuri, cel care le-a văzut trebuie să le trimită cu o localizare cât de cât certă și printr-o cerere normală. Și atunci se vor lua măsuri”, a declarat primarul, Balázs János, pentru monitorulcj.ro.

Totuși, persoanele care trec pe lângă și prin pădure scapă basma curată din cauză faptului că nu există poliție locală în Baciu. Singura măsură care va fi luată este curățarea zonelor din pădure în care s-au aruncat gunoaiele, dar doar în locurile publice.

În locurile private, proprietarii sunt nevoiți să strângă deșeurile lăsate de alții.

„Ca măsuri doar le putem aduna. Ce am putea face fără poliție locală, decât să adunăm gunoiul altora? Nu am cu cine să îi identific. Cu cine să împart amenzi? După ce o să avem și poliție locală da, atunci se mai poate povesti și despre aspectul acesta. Până atunci dacă e domeniu public adunăm gunoaiele, dacă nu e domeniu public trebuie să adune proprietarul”, adaugă primarul comunei.

Alte incidente cu gunoiul aruncat în spațiile naturale din Baciu

Și în luna mai a acestui an s-a mai scos la iveală această problemă: aruncarea gunoiului în natură în comuna Baciu. O localnică a fotografiat o zonă verde care era plină de deșeuri aruncate de cei care nu au respect față de natură, după care a postat imaginile pe rețelele de socializare.

„Vi se pare normal să trăim într-un astfel de mediu? Poate răspunde cineva din administrația locală Baciu. Dorim să trăim într-un mediu curat”, a scris Liana, o tânără din Baciu.

Alți locuitori ai comunei Baciu spun că nu este de vină administrația locală pentru gunoiul aruncat, ci persoanele care nu folosesc pubelele de gunoi și „cer să fie amendate”.

„Cu ce e de vină administrația locală Baciu dacă unii nu au cei șapte ani de acasă?”, a scris Ancuța, o localnică.

Locuitorii comunei Baciu sunt deranjați de mizeria creată în zonele verzi și cer încă de atunci luarea unor măsuri care să stopeze acest fenomen.

„Administrația locală să îi amendeze pe acești oameni fără bun simț, fără rușine. Noi avem nevoie de curățenie și să respirăm aer curat!”, a scris mai scris o altă femeie care locuiește în Baciu.

Pe lângă acest incident, în luna iulie un clujean a fotografiat și postat pe rețelele de socializare imagini surprinse în pădurea de la periferia Clujului. Deșeuri electrice, moloz sau recipiente goale de băutură sunt ca acasă în natură.

Așadar, fenomenul nu este unul izolat și nici apărut peste noapte. De ani buni, clujenii reclamă la poliție prezența gunoaielor în pădurile de lângă oraș, însă măsurile întârzie să apară.

Primăria Cluj-Napoca a inaugurat anul trecut două centre de colectare selectivă pentru deșeurile care le dau bătăi de cap clujenilor. Este vorba despre mobilă veche, molozul rezultat din lucrări care nu necesită autorizație de construcție (de exemplu renovare apartament) și resturi vegetale, care vor putea fi aduse și predate, gratuit, la cele două noi centre.

Unul se află în Mărăști, sub Podul Fabricii, iar celălalt în Mănăștur, în zona Bucium, unde se află clădirea care trebuia să fie Spitalul Regional de Urgență și va fi, într-un final, sediul Academiei de Muzică.

CITEȘTE ȘI:

Clujenii și-au unit forțele, sesizările funcționează! NESIMȚIREA a sute de proprietari, TAXATĂ de Primărie

 

Tone de gunoaie din Italia, arse „la negru” la Pata Rât? Ce spune Garda de Mediu Cluj

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter