Actualitate

Plimbare „virtuală” pe Centura Metropolitană. Principalele noduri, tuneluri și pasaje, prezentate de proiectanți - VIDEO

Prima plimbare „virtuală” pe viitoarea Centură Metropolitană a fost simulată 3D de către proiectanți, în cadrul unei dezbateri publice de prezentare a PUZ-ului pentru „Drum Transregio Feleac TR 35 - Centura Metropolitană și drumuri de legătură”.

 

 


Proiectantul Silviu Teczeșiu a prezentat, în cadrul dezbaterii publice organizate luni, 7 decembrie, o simulare 3D a traseului Centurii Metropolitane a Clujului, de la Căpuș la Apahida. Proiectul propune două tuneluri în apropierea cartierului Mănăștur, unul lângă baza sportivă Unirea, iar celălalt, mai scurt, în spatele complexului „Nora”.

 


Centura de 41,8 kilometri va avea 20 de noduri și va depăși suma 250 milioane de euro, termenul de finalizare a acesteia fiind anul 2024. 


„Traseul alternativei V8 se desprinde din DN1, din zona Gilăului, zona Motel Gilău, după care traversăm pârâul Căpuș și ne apropiem de versantul situat pe malul stâng al Văii Căpuș, astfel încât să lăsăm posibilitate de dezvoltare ulterioară a Gilăului și să afectăm cât mai puțin zona cu terenuri agricole care este în momentul de față și să utilizăm o zonă care este puțin exploatată, zona de la limita taluzelor. Ne apropiem de zona Gilăului, vom ocoli pe partea de nord intravilanul localității, astfel încât să afectăm cât mai puțin și pe această zonă nu vom demola nicio casă, vom intra într-o zonă îngustă, cu constrângeri mari în zona cimitirului. Traversăm autostrada, vom avea un nod de legătură cu autostrada. În această zonă, impactul potențial pe care îl are centura asupra biodiversității, am căutat să îl diminuăm cât mai mult, astfel încât traseul va fi pus pe terase intermediar, pe terasa superioară a Someșului, lăsând toată zona liberă între canalul Someșului Mic și baza versantului.

Rămânem pe lângă baza taluzelor, coborâm și trecem pe malul drept al Someșului, traversăm printr-un pasaj lung întreaga zonă umedă în zona râului Someș și a canalului Someș, ajungem pe zona de sens giratoriu actuală de pe traseul DN1, unde vom avea o legătură directă cu drumul județean care duce la Luna, respectiv cu drumul național. Pe această zonă, am lăsat un spațiu liber de-a lungul digului canalului Florești 2 ca să poată fi dezvoltată, va fi o conexiune foarte bună în zona străzii Eroilor şi legătură foarte bună cu sensul giratoriu actual, ne îndepărtăm apoi de intravilanul Floreştiului, urcăm pe deal, ne apropiem în zona de protecţie santiară severă. vom merge pe la limita acesteia, traversăm limita Someşului în lung şi ajungem la Cora, unde vom avea o conexiune cu Grigorescu, Mănăştur Nord şi Nodul N, vom supratraversa Nodul N, după care vom mai avea o conexiune cu strada Bucium.


Vom traversa printr-un pasaj lung drumul care duce înspre Sfântul Ion, ocolim Baza Unirea, vom avea un pasaj şi un tunel rutier care va subtraversa zona de Pădure Făget, vom avea iar un pasaj lung la ieşirea din tunel, după care vom avea o conexiune cu partea de sud a cartierului Mănăştur pe strada Cernăuţi, după care vom intra iarăşi într-un tunel, şi la ieşire din tunel vom avea iar un viaduct lung, vom mai avea o conexiune (în zona pădurii) directă cu strada Frunzişului, trecem în zona străzii Făgetului, vom subtraversa, vom avea următoare conexiune în zona Calea Turzii, după care începem să coborâm înspre partea Becaş, cartier Sopor, unde urmează să avem noduri.

Vom mai avea o conexiune în zona străzii Mihai Românul, una în zona Măceşului, alta în zona Constantin Brâncuşi - Borhanciului, vom supratraversa strada Romul Ladea şi vom intra într-o zonă de debleu adânc în zona cu blocurile existente în zona Borhanciului, vom trece pe sub strada Borhanciului, vom avea o zonă de debleu în zona viitorului Spital Monoboloc, după care vom subtraversa de două ori zona Borhanciului şi ne apropiem de zona Soporului, pe care o vom subtraversa. Ne apropiem de zona Calea Someşeni, unde vom avea o conexiune directă, apoi vom supratraversa Calea Ferată, vom traversa pârâul Borhanciului, ne apropiem de Traian Vuia, unde vom avea o conexiune directă cu aeroportul.


Vom traversa zona Someş şi ne dorim o conexiune bună cu Bulevardul Muncii, unde vom avea un nod rutier în zona Emerson, după care vom suprapune pe traseul centurii actuale Vâlcele - Apahida, ce va fi lărgită la 4 benzi. Mergem înainte, şi ne apropiem de zona de Sub Coastă, unde vom avea deviere de traseu impuse de devierea Someşului. Vom mai avea un nod ruter în zona de capăt Sub Coastă. Vom supratraversa aici. Mergem înainte, ne apropiem de sfârştiul traseului, în zona cu intersecţia a DN1C, acolo unde există sensul giratoriu actual", a arătat inginerul Silviu Teczeșiu.

CITEȘTE ȘI

Clujenii, nemulțumiți de traseul Centurii Metropolitane prin Parcul Colina. Boc promite amenajarea parcului „pe 5, 6, 7, 8 hectare, care vor rămâne”

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter