Actualitate

POZA ZILEI: Cum arăta Cetățuia în anii '80? Zona se schimbă RADICAL în următorii ani

Cetățuia, dealul emblematic al Clujului, se va schimba radical în următorii ani, printr-un proiect masiv de reamenajare. Vă prezentăm o fotografie din anii '80 cu zona iubită de clujeni și turiști deopotrivă.

 

 


Fotografia a fost surprinsă în anii 1980, redând atmosfera locului rămas una dintre principalele atracții turistice ale orașului până în ziua de astăzi.

 


Cu toate că multe s-au schimbat la aspectul Cetățuii din anii '80 și până în prezent, un nou val de lucrări va moderniza dealul din inima Clujului. 

Cetățuia va fi amenajată după un proiect conceput de către asocierea Metapolis Architects BVBA, Atelier Mass şi Ana Horhat, momentan proiectul aflându-se în faza realizării studiului de fezabilitate. Proiectul a fost prezentat în luna noiembrie în cadrul unei dezbateri CIIC.


Parcarea de la Belvedere va fi desființată, spațiul fiind redat pietonilor

În propunerea de proiect pentru reamenajarea Cetățuii, specialiștii au pus accentul pe păstrarea cadrului natural al zonei și pe realizarea de intervenții punctuale și minimale. Practic, se propune accesibilizarea dealului printr-un sistem de alei extinse, dar subordonate peisajului. Se dorește, de asemenea, păstrarea accentului pe spațiile verzi și pe peisaje, iar ameliorarea imaginii urbane se va face în concordanţă cu caracterul istoric al zonei, prin dezvoltarea cu prioritate a deplasărilor pietonale şi a spaţiilor destinate acestora, precum și a modalităţilor de deplasare velo, în detrimentul autoturismelor.

Specialiștii care au conceput proiectul au optat pentru desființarea parcării din spatele hotelului Belvedere. Vor fi câteva locuri pentru automobile mai jos, dar se va înființa stație de transport în comun electric.


Terase, activități culturale și parcuri pe Cetățuie

Mobilierul urban va fi integrat unui concept coerent pentru imaginea urbană a spaţiilor publice din întregul ansamblu protejat. Astfel, proiectanții au propus, pe lângă un sistem de alei şi platforme pentru circulaţii pietonale şi velo, mobilier urban, amenajări pentru joacă, odihnă, sport si alte activităţi în aer liber, construcţii pentru activităţi culturale şi alimentaţie publică deschise publicului larg și terase sezoniere în spațiul public asociate acestor funcțiuni, grupuri sanitare, spaţii pentru administrare si întreţinere.

De asemenea, în peisaj vor fi integrate și elemente precum bănci dotate cu USB, panouri de afișaj și informare turistică, sistem de iluminat care să pună în evidență cadrul natural.


CITEȘTE ȘI

Cetățuia va fi reimaginată: mașinile, scoase din „peisaj”, accent pe latura istorică și pe spațiile verzi

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter