Actualitate

„Victorie tehnică” în instanță: conducerea executivă a Aeroportului nu poate fi preluată de Consiliul de Administrație

Tribunalul Cluj a anulat hotărârile Consiliului Județean prin care se încerca preluarea conducerii executive a Aeroportului de către Consiliul de Administrație.

 

 


Tribunalul Cluj a anulat în parte a hotărârii Consiliului Județean (HCJ) Cluj nr. 220/2017 și în întregime a HCJ nr. 235/2017, prin care se urmărea debarcarea lui David Ciceo de la conducerea Aeroportului Internațional „Avram Iancu Cluj” și atribuirea conducerii executive Consiliului de Administrație. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 15 zile.

 


Prin cele două hotărâri, Consiliul Județean Cluj a încercat să atribuie conducere executivă a Aeroportului temporar Consiliul de Administrație, până la numirea directorului general, directorul general adjunct, directorul executiv securitate, directorului tehnic, directorul executiv operațional, directorul executiv comercial și directorul executiv economic.

Aminitm că prefectul Clujului de la acel moment, Aurel Cherecheș, a atacat în contencios administrativ hotărârile care privesc numirea noului Consiliu de Administrație al aeroportului și exercitarea conducerii executive. Atacarea în contencios a suspendat aplicarea HCJ adoptate în 22 septembrie, precum și modificările ulterioare până la o decizie definitivă a instanţei în acest caz.


Ciceo: „O confirmare că demersurile noastre au fost corecte”

Directorul Aeroportului a declarat, pentru monitorulcj.ro, că decizia instanței, cu toate că nu este definitivă, reprezintă o confirmare că demersurile Aeroportului au fost corecte.

„S-a demonstrat că Aeroportul are un anumit specific, există o legislație europeană care reglementează strict aviația, având în vedere importanța siguranței și securității. Demersurile Aeroportului au fost corecte, având în vedere aceste cerințe și faptul că trebuie respectate legislația europeană și legislația națională. Nu este o decizie definitivă, dar este o confirmare că demersurile noastre au fost corecte. Pe de altă parte, pe plan european, siguranța și securitatea sunt pe primul loc”, a declarat Ciceo.


Consiliul Județean nu comentează decizia

Reprezentanții Consiliului Județean au refuzat să emită o poziție oficială a instituției, arătând că nu comentează decizia, cu atât mai mult cu cât aceasta nu este definitivă.

„Nu este finală decizia și Consiliul Județean Cluj nu comentează deciziile din instanță, cu atât mai puțin când nu este varianta finală, până nu rămâne definitivă. Vom lăsa justiția să își urmeze cursul și când va fi definitivă, atunci vom da o poziție. De-a lungul timpului, aceste dosare au fost unele menținute, alte răsturnate. Până la decizia finală nu o să ne pronunțăm public în acest caz. Nu dorim să influențăm sau să se creadă că influențăm în vreun fel decizia. Colegii de la juridic vor analiza (dacă Consiliul Județean va face recurs – n.red.), încă nu a venit motivarea, fără aceasta nu ne putem pronunța”, a comunicat un reprezentant al Consiliului Județean Cluj, refuzând să își decline identitatea și funcția pentru reporterul monitorulcj.ro.


David Ciceo este director general al Aeroportului Internaţional Cluj din 1995. Sub conducerea sa, în anul 2019, Aeroportul Cluj a înregistrat aproape 3 milioane de pasageri, traficul aerian scăzând dramatic anul acesta, din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus.

CITEȘTE ȘI

Aeroportul Cluj, victorie în instanță: Tribunalul Comercial a aprobat cerearea de suspendare a plății ratelor

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter