Actualitate

Fugar dat în urmărire internațională în 2013, prins la Cluj

Un bărbat de 63 de ani, dat în urmărire națională și internațională în urmă cu mai bine de 7 ani a fost depistat într-o comună din Cluj și dus la închisoarea din Gherla.

 

 


Bărbatul, originar din comuna Lețcani, județul Iași, a fost depistat în localitatea Feleacu la data de 26 decembrie de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, în colaborare cu polițiștii Secției 3 Poliție Cluj-Napoca și un polițist aflat în rezervă. Pe numele bărbatului erau emise două mandate de executare a pedepsei de către magistrații Judecătoriei Piatra Neamț și Judecătoriei Sectorului 2 București.

 


Acesta figura ca fiind urmărit național din anul 2013, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelaciune în formă continuată, fiind condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate pentru o perioadă de 6 ani.

Bărbatul a fost condus și predat reprezentanților Penitenciatului Gherla, în vederea executării pedepsei.


CITEȘTE ȘI

Bărbat dat în urmărire internațională prins la Cluj-Napoca

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter