Actualitate

Petrecere ilegală cu 200 de persoane în Cluj-Napoca. Polițiștii au dat amenzi record

Polițiștii clujeni „au spart” o petrecere cu 200 de persoane și au dat amenzi de 100.000 de lei.

 

Polițiștii clujeni au intervenit noaptea trecută la o petrecere desfășurată în Cluj-Napoca, fiind sesizați printr-un apel la 112 de numărul mare de persoane care află într-o singură încăpere.


La fața locului s-au deplasat polițiștii municipiului Cluj-Napoca, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, precum și polițiști locali din cadrul Poliției Locale Cluj-Napoca.

În incinta complexului, polițiștii au identificat un număr de aproximativ 200 de persoane care participau la o petrecere, existând aparate de sonorizare special destinate organizării unor astfel de evenimente.


Petrecere cu 200 de persoane la Cluj, amenzi uriașe

Până în acest moment au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de Covid -19, în valoare de aproximativ 100.000 de lei.

Totodată, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, fiind efectuate cercetări în vederea identificării persoanelor care au organizat evenimentul si stabilirea tuturor împrejurărilor faptei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter