Actualitate

Mai simplu să mergi cu mașina la Baza Sportivă decât pe jos. Trotuarul lipsește, iar trecerea de pietoni pusă greșit. FOTO

Alexandra Oană, consilier local USR, a atras atenția asupra unor probleme din Cluj-Napoca: lipsa trotuarelor și amplasarea greșită a trecerilor de pietoni. Având în vedere sensul giratoriu din apropiere, e mai ușor să ajungi cu mașina decât pe jos în parcul sportiv.

 

 


În timp ce în alte orașe europene este încurajat mersul pe jos, care este sigur și comod pentru oricine și o prioritate clar asumată de autorități, în Cluj-Napoca încă „suntem în stadiul în care nu putem asigura amenajări de bază, cum ar fi trotuarele sau trecerile de pietoni”, a sesizat Alexandra Oană.

 


Consilierul a dat exemplu Baza Sportivă din Gheorgheni, un obiectiv important și apărut relativ recent pe harta orașului, mai exact în 2016. Acesta este cel mai mare și modern complex sportiv din municipiu, dar cu toate acestea, clujenii „sunt încurajați” să se deplaseze spre parc cu mașina.

Un sens giratoriu a fost amplasat lângă baza sportivă pentru a asigura accesul, iar trotuarul a fost desființat, spune Oană: „Practic, e mai simplu și mai sigur să mergi cu mașina la baza sportivă, decât să mergi pe jos”.


Din cauza infrastructurii precare, clujenii sunt puși în pericol dacă vor să ajungă pe jos în parcul sportiv.

„Infrastructura deficitară - lipsa trotuarului și trecerea de pietoni amplasată necorespunzător - pune pietonii ce vor să coboare în baza din direcția Unirii și Detunata în situația de a face o alegere pe care nimeni dintr-un oraș cu aspirații europene nu ar trebui să o facă: fie se deplasează pe carosabil și își pun viața în pericol, fie se traversează pe zona verde pe care inevitabil a apărut o potecă, de unde noroiul este transportat pe trotuare”, a explicat consilierul local.


Situația e în atenția autorităților de aproximativ trei ani, iar sesizările cetățenilor și saga analizelor și demersurilor datează din 2018.

Cum a evoluat situația timp de trei ani?

Aprilie, 2018: Vom analiza posibilitatea realizării unui culoar pietonal care să deservează locuitorii între stații și alte zone de interes.
Mai, 2018: Lucrarea nu a fost recepționată, urmând ca investitorul să remedieze toate deficiențele semnalate.
Mai, 2018: În Comisia Operativă de Circulație s-a analizat și s-au aprobat: trasee pentru pietoni, inclusiv cu amenajare trecere de pietoni.
Iulie, 2018: Se va executa un trotuar care să urmărească sensul giratoriu cu coborâre pe strada Vaida Voievod.
Noiembrie, 2018: Pentru executarea trotuarului din sensul giratoriu este necesară eliminarea unui stâlp de beton de pe care trebuie relocate rețelele. S-au făcut demersuri la Electrica.
Marți, 2019: Au fost relocate cablurile pe stâlpul metali, iar CTP urmează să elimine stâlpul din beton.
Iunie, 219: Se fac demersurile necesare în vederea autorizării lucrărilor de executare a unui trotuar în sens giratoriul.
Septembrie 2019: Primăria intenționează repararea trotuarelor de pe strada Unirii, ocazie cu care se va interveni și în zona sensului giratoriu.
Octombrie, 2019: Pentru trotuarul din sensul giratoriu și accesul spre Al. Vaida Voievod se întocmește documentația în vederea obținerii autorizației.
Februarie, 2020: Sunt în derulare demersurile de obținere a autorizației de construire pentru un culoar pietonal de la ultima stație CTP spre str. Al. Vaida Voievod.
Iulie, 2020: Se va intra cu lucrări de întreținere la parcarea de la capăt linia 3, ocazie cu care se va prelungi și trotuarul.
Septembrie, 2020: Se fac demersuri pentru executarea unui trotuar în zona sesizată.
Octombrie, 2020: Vă comunicăm faptul că vom analiza posibilitatea de amenajare a unui trotuar.
Octombrie, 2020: Vă comunicăm faptul că vom analiza posibilitatea de amenajare a unei alei.


Trei ani mai târziu, lucrurile au rămas neschimbate. Alexandra Oană va depune o interpelare fiindcă „nu e normal” să îți fie mai ușor să mergi cu mașina într-o bază sportivă.

„Lucrurile au rămas neschimbate. Voi depune o interpelare pentru a afla care sunt motivele pentru care lucrările promise stagnează și trotuarul, aleea și trecerile pentru pietoni lipsesc în continuare. Nu e normal ca într-o bază sportivă inaugurată acum 5 ani să fie mai ușor să mergi cu mașina decât pe jos”, a punctat consilierul local.

CITEȘTE ȘI:

Cluj-Napoca, HUB Digital de Inovare. Boc: „Trecem de la «fabricat», la «inventat» în Cluj”

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter