Actualitate

Traficanți de droguri, reținuți în Cluj-Napoca și Apahida! Polițiștii au găsit aproape 1 kg de „marfă”

Polițiștii clujeni au reținut trei bărbați din Cluj-Napoca și Apahida pentru trafic de droguri.

 

 


Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T.-Serviciul Teritorial Cluj au efectuat 3 percheziții domiciliare la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de introducere în țară, fără drept, de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc.
 

Trei bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 37 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior aceștia au fost prezentați magistraților, fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.


Anterior perchezițiilor, în cadrul unei activități organizate, polițiștii au interceptat două trimiteri poștale având destinatari două persoane din județul Cluj, care conțineau substanțe interzise, respectiv amfetamină și cocaină.

Ulterior, a fost efectuată o acțiune de prindere în flagrant a unei dintre persoane care intenționa ridicarea unuia dintre pachete. Cel în cauză a fost depistat având asupra sa droguri de mare risc, respectiv 5 grame de cocaină.


În urma perchezițiilor desfășurate în municipiul Cluj-Napoca și comuna Apahida au fost descoperite și ridicate 500 de grame de amfetamină, 203 grame de cannabis și un gram de hașiș.

De asemenea, au fost indisponibilizate 4 telefoane mobile, un laptop, un hard-disk, o unitate centrală și diverse articole și echipamente pentru fumat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter