Actualitate
Zeci de stații CTP cu iz comunist vor fi modernizate. Ar putea fi concesionate din nou
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a declarat că zeci de stații de transport în comun vor fi modernizate. Ulterior, acestea ar putea fi concesionate unor firme private.
Potrivit viceprimarului Dan Tarcea, este vorba despre 87 de staţii de autobuz din Cluj-Napoca, care urmează să fie modernizate şi aduse la standarde europene.
Lucrările vizează stațiile de autobuz în posesia cărora primăria a reintrat în ultimii ani, după ce au fost în concesiunea unor privați timp de zeci de ani. Între timp, acestea au devenit inestetice și degradate, motiv pentru care vor fi demarate lucrări de modernizare a acestora. Municipalitatea studiază încă posibilitatea unei noi concesiuni către firme private a stațiilor, după finalizarea lucrărilor.
„Încă nu sunt modernizate, dar urmează. Am avut o sedință în comisia de investiții, unde am stabilit care este strategia pe mai departe. Stațiile vechi sunt propuse spre demolare – trebuie să decidem dacă noile stații le vom construim noi sau le dăm în concesiune. Au existat mai multe procese, o parte au fost câștigate, o parte încă nu s-au încheiat. Acele stații nu mai puteau rămâne pe domeniul public. Modalitatea de vânzare la geam este învechită, se comercializau și băuturi alcoolice în Grigorescu, iar vecinii erau nemulțumiți. Sunt sute de stații CTP ale Clujului pe care dorim să le modernizăm și o vom face etapizat, în calupuri. Vom stabili împreună cu primarul Emil Boc dacă le vom da în concesiune”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea, la un post local de radio.
Stație de autobuz demnă de secolul XXI, la Gară
Primăria Cluj-Napoca a emis în luna februarie autorizația de construire pentru stația de autobuz din Piața Gării, dar și a unei clădiri-birou pe post de dispecerat.
Documentația pentru modernizarea stației de transport în comun a fost întocmită de firma SC Systegra Engineering SRL și aprobată de consilierii locali în ședința din 22 decembrie 2020.
Valoarea totală a investiției, conform devizului general, este estimată la 1.308.483 lei cu TVA, iar finanțarea va fi făcută din fonduri de la bugetul local. Durata de execuție a lucrărilor este de trei luni. Investiția include o clădire cu funcțiune de dispecerat cu un singur nivel, șase stații de autobuz cu acoperiș verde, amenajări pietonale.
Stația de tablă, desființată
Primăria Cluj-Napoca a luat decizia să demoleze stația de autobuze din Piața Gării colț cu strada Craiovei încă din toamna anului 2019, întrucât stația nu a mai fost modernizată de ani buni, întreaga zonă arătând deplorabil.
Stația, constând dintr-o construcție cu structură metalică, era dotată cu chioșcuri pentru vânzare bilete, comerț și alimentație publică, în suprafață de 200 mp. În 1994, terenul a fost concesionat pentru 25 de ani unei firme în vederea construirii unei stații de transport în comun multifuncționale. În 2017, Primăria a decis încetarea contractului de concesiune, imobilul fiind preluat în proprietatea privată a Primăriei.
Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca susținea atunci că are în plan modernizarea a 87 de stații de transport public. CTP arată că este necesară modernizarea construcțiilor existente și precizează că automatele sistem ticketing cu copertine, bănci și coșuri de gunoi sunt amplasate în afara terenurilor concesionate.
Schimbări și în Piața Mărăști
În primăvara anului trecut, consilierii locali au aprobat demolarea imobilului situat pe Bld. 21 Decembrie 1989, localizat vis-a-vis de Hala agroalimentară Mărăști, compusă din parter cu două magazine, birou dispecer și birou bilete RATUC (CTP – n.r.), grup sanitar. Și aceasta a fost concesionată, tot în 1994, pe o perioadă de 25 de ani, iar în 2018, consilierii locali au stabilit încetarea la termen, fără posibilitate de prelungire, a contractului
Potrivit documentului citat, zona Mărăști s-a dezvoltat după 1990 „în lipsa unei viziuni de ansamblu și de perspectivă”, constatându-se că privatizarea spațiului urban s-a făcut neorganizat, inițiativa privată desfășurându-se liber și „oarecum haotic”.
Degradarea spațiului urban aferent stației de autobuz „a generat senzație de nesiguranță” localnicilor, mai scrie raportul, care subliniază necesitatea „recâștigării” spațiului public, realizarea unui design conceptual la polul opus al opțiunii stric utilitariste ce a predominat în anii `90, atunci când au fost construite stațiile.
„Considerăm că zona are un mare potențial de amenajare ca centru de cartier. Se identifică aici posibilitatea de reamenajare a stației de transport în comun, construirea de fântâni arteziene, plantații și spații verzi, amplasarea de bănci și mobilier urban integrat unui concept coerent pentru imaginea urbană a spațiilor publice din întregul ansamblu”, a transmis municipalitatea.
CITEȘTE ȘI
ADIO, stație „preistorică”! Construcția din Mărăști va fi făcută una cu pământul