Actualitate

Terase pentru cafenele și restaurante pe locul parcărilor din Cluj-Napoca, după modelul orașului New York

Reprezentanții din HoReCa ar putea să amenajeze terase pe spațiul unde sunt amplasate locuri de parcare în Cluj-Napoca.

 

 


Patronii din HoReCa ar putea să primească un sprijin neașteptat după ce Andi Daiszler a inițiat mai multe discuții cu subprefectul Irina Munteanu și viceprimarul Dan Tarcea pentru ca locurile de parcare să fie transformate în spații de terase pentru cafenele și restaurante.

Primăria ar urma să închidă cu garduri de protecție anumite locuri de parcare solicitate de operatorii din HoReCA, un model care a fost deja aplicat cu succes în New York.


Inițiatorul proiectului a venit cu o serie de argumente pro și contra:

Argumente pro:
- localuri fără terase, care, deci nu pot funcționa, ar putea din nou servi clienților mâncare/băutură etc
- spațiile în aer liber neîngrădite (fără pereți de plexi) sunt ferite de contagiune (din cauza vântului, a vremii etc).
- vremea încă rece va face ca oamenii să nu stea foarte mult afară, astfel încât să fie asigura flux continuu
- chiar și o masă de 4-6 persoane pe un loc de parcare ar face o diferență pentru mulți patroni de localuri.
- măsura ar fi o premieră națională care ține cont de toate recomandările personalului medical (stat afară, distanțare socială, monitorizare etc.)
- măsura urmează toate traseele de avizare impuse și recomandate de autorități.
- măsura întărește strategia orașului de renunțare la spațiile de parcare și de folosire a mijloacelor de transport alternative, cu care locuitorii s-ar putea obișnui mai repede după trecerea pandemiei.
- măsura va scădea și viteza medie a traficului rutier în zonele acestea, deci poluarea.
- măsura întreține dialogul între părți, atât de solicitat de autorități în aceste vremuri și nu numai.

Argumente contra:
- pierderea neglijabilă a încasărilor din parcări pe durata weekendurilor. Spun neglijabilă întrucât în weekend intervalul de plată pentru parcările publice e mai scurt decât de luni până vineri, iar lumea oricum circulă mai puțin cu mașina, deci mai multe locuri sunt oricum nefolosite.
- îngrămădirea mai multor mese decât permite spațiul - fiecare local va fi responsabil și va anunța primăria printr-o declarație care locuri de parcare și le asumă și câte mese/locuri încap acolo, poliția locală urmând a putea supraveghea aceste lucruri. 


Care ar fi restaurantele și cafenelele cele mai avantajate

Proiectul este momentan doar la nivel de discuții și trebuie să urmeze procedeuri legale. Cel mai probabil în următoarea perioadă vor fi puse la punct toate aspectele și măsura ar putea fi adoptată.

Conform spuselor lui Daiszler, la nivelul Clujului, estimările tind către aproape 100 de operatori economici care ar primi un sprijin real, în conformitate cu reglementările aferente stării de alertă și de combatere a răspândirii infectărilor cu COVID-19, prin permiterea acestora să-și continue activitatea într-o manieră sigură.


- strada Avram Iancu - Ciao New York, Pizzeria Acrobatica sau Joben Bistro
- strada Constantin Daicoviu - Karolina Augusta, Room, Bruno Wine Bar, Let's Coffee etc.
- strada Octavian Petrovici - Form Caffe

Sunt doar câteva dintre localurile care ar avea de câștigat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter