Actualitate
Bugetul județului Cluj a fost APROBAT. Vezi unde merg banii
Proiectul de buget al județului Cluj a fost aprobat în ședința Consiliului Județean de joi, 22 aprilie.
UPDATE: Consilierii USR PLUS susțin că au votat „pentru”
„Deși nu ne-au fost acceptate amendamentele, am votat pentru adoptarea acestui buget. Înțelegem constrângerile pe care le înfruntăm având în vedere că e un an de pandemie, dar și având în vedere că e aproape luna mai și noi tot discutăm de aprobarea bugetului. Propunerile noastre au țintit să facă o schimbare de paradigmă privind modul în care Consiliul Județean abordează sănătatea publică, și ca orice schimbare de paradigmă, nu se face de pe o zi pe alta. Vom continua dialogul cu administrația județeană pentru a le implementa”, a transmis pentru Monitorul de Cluj Mihai Iepure, consilier județean USR PLUS.
De asemenea, Alexandru Cordoș, liderul consilierilor județeni PSD, a declarat că partidul a votat „pentru” bugetul pe anul acesta.
„A fost o ședință lungă, cu foarte multe dezbateri. Am avut o discuție în zilele trecute și în cadrul comisiei de buget-finanțe. Bugetul Consiliului Județean nu este suficient pentru nevoile județului Cluj, aceasta este prima constatare. A doua este că trebuie să găsim resurse noi, venturi noi. În primul rând, propunem eficientizarea societăților care țin de consiliul județean.
Am dorit să finalizăm tot ce înseamnă întreținere de drumuri județene. S-au prins și anul trecut, și anul acesta, cât mai mulți bani pentru sănătate și au fost multe amendamente. Eu mă bucur, în numele PSD, de faptul că am reușit să adoptăm amendamentul privind creșterea sumelor pentru asistență socială, și anume pentru funcționare tuturor unităților din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, pentru funcționarea și achiziționarea de materiale, în vederea combaterii pandemiei. Suma propusă inițial în buget era 15.000.000 lei și a crescut la 25.000.000 lei. Aproape s-a dublat această sumă și va asigura funcționarea în bune condiții la nivelul tuturor structurilor acestei instituții. PSD a votat pentru”, a declarat acesta, pentru Monitorul de Cluj.
Proiectul a fost aprobat cu 29 de voturi „pentru”, din cei 37 de consilieri prezenți, o presupunere rezonabilă fiind că nu doar consilierii USR PLUS (cinci consilieri), a căror amendamente au fost respinse „pe bandă rulantă” au votat împotriva bugetului, ci și cei de la PMP (doi consilieri) să fi votat împotrivă.
Bugetul general al Judeţului Cluj pe anul 2021 este în sumă de 1.584.784.350 lei, în creștere față de 2020, când acesta a fost de 1.403.422.360 lei.
Bugetul judeţului Cluj pe anul 2021 la Secţiunea de funcţionare este în sumă de 362.367.730 lei (față de 360.725.500 lei în 2020). La Secţiunea de dezvoltare, este prevăzută suma de 550.837.490 lei, la venituri (față de 518.395.640 lei în 2020).
Cea mai mare sumă din bugetul judeţului pe anul 2021 merge la capitolul Transporturi, unde este alocată suma de 408.853.940 lei. „Ne dorim ca anul acesta să închidem tot ce înseamnă întrețineri de drumuri. Sigur, sunt unele care nu au fost modernizate, dar au fost întreținute, iar garanția este de doi ani. Tot ceea ce rămas de anul trecut, le vom prinde anul acesta. Bugetul se va concentra pe închiderea poveștii cu drumurile județene. Dorința mea, și lucrăm la proiectul de buget în acest sens, este că toate drumurile rămase neacoperite anul trecut și acum doi ani, toate vor fi cuprinse în anexa de buget”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, într-o ședință a forului județean, în februarie 2021.
Urmează capitolul Asigurări și Asistență socială, Direcția Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Cluj având în 2021 un buget de 132.149.700 lei. De asemenea, bugete mari au și capitolele învățământ, mediu și sănătate. Astfel, este prevăzut un buget de 75.249.080 de lei pentru învățământ în 2021.
La capitolul Protecția Mediului este prevăzută suma de 67.714.510 lei pentru proiectul Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor. În ceea ce privește Sănătatea, este prevăzut un buget de 66.412.700 lei.
Capitolul Cultură, recreere și religie are prevăzut un buget de 92.008.920 lei. Proiecte importante au fost suspendate anul acesta, cum ar fi Park&ride-ul de la Aeroport, respectiv Tetarom V.
„Se aprobă bugetul local al Județului Cluj pe anul 2021 defalcat pe capitole de cheltuieli, titluri, articole și aliniate, astfel:
a) la Capitolul 51.02 “Autorități publice” – suma de 44.535.380 lei;
b) la Capitolul 54.02 “Alte servicii publice generale” – suma de 11.063.810 lei;
c) la Capitolul 60.02 “Apărare națională” – suma de 370.000 lei;
d) la Capitolul 61.02 “Ordine publică și siguranță națională” – suma de 50.000 lei;
e) la Capitolul 65.02 “Învățământ” – suma de 75.249.080 lei;
f) la Capitolul 66.02 “Sănătate” – suma de 66.412.700 lei;
g) la Capitolul 67.02 “Cultură, recreere, religie” – suma de 92.008.920 lei;
h) la Capitolul 68.02 “Asigurări și asistență socială” – suma de 132.149.700 lei;
i) la Capitolul 70.02 “Servicii și dezvoltare publică” – suma de 32.769.520 lei;
j) la Capitolul 74.02 “Protecția mediului” – suma de 67.714.510 lei;
k) la Capitolul 80.02 “Acțiuni generale economice” – suma de 3.268.930 lei;
l) la Capitolul 84.02 “Transporturi” – suma de 408.853.940 lei;
m) la Capitolul 87.02 “Alte acțiuni economice” – suma de 2.939.590 lei”, se arată în proiectul de hotărâre.
CITEȘTE ȘI
Bugetul Clujului de 2021 a fost aprobat cu unanimitate de voturi. VEZI LISTA investițiilor