Actualitate

FOTO. INCIDENT ȘOCANT în CLUJ-NAPOCA! Un controlor de la CTP, bătut într-un autobuz de un tânăr

Polițiștii clujeni caută de mai bine de o lună un tânăr care a agresat un controlor al Companiei de Transport Public în Comun.

 

Polițiștii clujeni caută un tânăr care ar fi agresat un control al Companiei de Transport Public în urmă cu mai bine de o lună. Victima a depus plângere pe 5 aprilie, însă agenții nu au reușit să îl identifice pe agresor.


„La data de 5 aprilie a.c., Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de către un bărbat, cu privire la faptul că la data de 3 aprilie a.c., în jurul orei 13.00, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu într-un mijloc de transport public de persoane, având calitate de controlor de bilete, pe raza cartierului Gheorgheni din municipiul Cluj-Napoca, ar fi fost agresat fizic de către un tânăr a cărui identitate nu o cunoaște.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Cluj-Napoca, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în vederea identificării autorului și tragerea acestuia la răspundere penală.


Persoanele care pot furniza informaţii cu privire la identitatea bărbatului    sunt rugate să sesizeze Poliția municipiului Cluj-Napoca – Secția 3 Poliție”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter