Actualitate

Angajaţii RADP care au înjurat şi ameninţat un biciclist, prinşi şi amendaţi

Cei trei angajaţi care au avut un conflict zilele trecute cu un biciclist din Cluj-napoca, pe fondul unei parcări neregulamentare, au fost identificați de poliție și amendați.

 

 


„Polițiștii Biroului Rutier Cluj au efectuat din oficiu verificări, ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public referitoare la un incident petrecut pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca. Astfel, au fost identificate persoanele surprinse de camerele video, în urma audierii acestora concretizându-se faptul că incidentul ar fi avut loc la data de 29 mai a.c., în cursul dimineții. Polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca au luat măsurile legale în conformitate cu prevederile Legii 61/1991R, 3 persoane fiind sancționate pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, au transmis reprezentanți ai Biroului Rutier Cluj.

 


Cei trei angajați de la RADP Cluj l-au amenințat și înjurat pe biciclist, după ce acesta le-a atras atenția că au parcat pe pista de bicicliști. Bărbatul aflat pe bicicletă a filmat întâmplarea și a postat-o pe rețelele de socializare.

CITEȘTE ȘI:


VIDEO. Biciclist, amenințat și înjurat de angajații RADP Cluj

„Le-am atras atenția că au parcat pe pista pentru biciclete, replica fiind „fain ai parcat, mă!”. S-au ofensat foarte tare pentru că le-a fost atrasă atenția, aproape au sărit la bătaie, felicitări RADP Cluj. Sper să vadă cine trebuie acest video și să se ia măsuri în legătură cu acesti indivizi”, a povestit biciclistul.

Ultimele Stiri
abonare newsletter