Actualitate

Trei minori au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați pe o stradă din Viișoara

Trei minori au fost înjunghiați pe o stradă din localitatea Viișoara, județul Cluj, de un tânăr de 20 de ani.

 

 


Un scandal a avut loc între un tânăr de 20 de ani și trei copii din Viișoara. Minorii au ajuns la spital după ce tânărul i-a înjunghiat:

 


„La data de 22 iunie a.c., în jurul orei 22.10, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia-Turzii au fost sesizați cu privire la producerea unei stări conflictuale care ar fi avut loc între patru persoane de sex masculin, pe o stradă din localitatea Viișoara.

Efectivele de poliție s-au deplasat cu operativitate în zona indicată, iar verificările preliminare au condus la stabilirea faptului că un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Viișoara, în urma unui conflict spontan, ar fi agresat fizic prin utilizarea unui obiect ascuțit-înțepător, trei tineri cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani. Cei trei tineri au fost transportați la o unitate medicală pentru a primi îngriji de specialitate”, a transmis IPJ Cluj.


Tânărul care i-a înjunghiat pe cei trei minori a fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore. 

„Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia-Turzii efectuează în continuare activități în vederea stabilirii împrejurărilor în care au avut loc aspectele constatate, cercetările fiind desfășurate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.


Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților în vederea dispunerii altei măsuri preventive”, a mai transmis IPJ Cluj.

CITEȘTE ȘI:


Un bărbat umbla cu un CUȚIT prin Piața Mihai Viteazu! Panicați, trecătorii au sunat la 112

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter