Actualitate

FOTO. Controale în transportul în comun din Cluj! Femeie de 62 de ani, reținută pentru că fura în autobuze

O femeie de 62 de ani a fost reținută de polițiști în timpul unor controale în transportul în comun din Cluj-Napoca. Femeia era bănuită de furt în autobuz.

 

 


Polițiștii au efectuat controale pe Calea Mănăștur, strada Regele Ferdinand și Piața Mărăști pentru a preveni infracțiunile din autobuzele clujene.

 


„S-a acționat în zona stațiilor destinate mijloacelor de transport public în comun, în interiorul acestora, dar și prin intermediul unor filtre rutiere instituite pe principalele artere de circulație din municipiu, respectiv Calea Mănăștur, Calea Florești, strada Regele Ferdinand și Piața Mărăști. 

Cu ocazia activităților desfășurate au fost verificate 70 de mijloace de transport în comun, fiind legitimate în total 50 de persoane care, prin comportament și prezența în mijloacele de transport în comun și stații, ridicau suspiciuni.


Neregulile constatate, au condus la aplicarea a 14 sancțiuni contravenționale, 10 dintre acestea fiind aplicate în conformitate cu Legea 61/1991R privind normele de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publica”, a transmis IPJ Cluj. 

În timpul controalelor, o femeie de 62 de ani a fost reținută de polițiști pentru că fura în autobuze.


„Tototdată, cu ocazia verificărilor efectuate în mijloacele de transport în comun, polițiștii de investigații criminale au depistat o femeie în vârstă de 62 de ani, din municipiului Cluj-Napoca, pe numele căruia era emis un mandat de aducere, aceasta fiind bănuită de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat din mijloace de transport persoane. 

Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în vederea dispunerii altor măsuri preventive”, a adăugat IPJ.  


CITEȘTE ȘI:

O clujeancă, victima unei CAPCANE cu plata online. I-au dispărut din cont 4.300 lei, fără să cumpere ceva

 

Atenție la telefoane! Femeie, prinsă „în acțiune” pe o terasă din Cluj

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter