Actualitate

Controale și amenzi pe Tarnița și Fântânele, în acest weekend. 13 bărci cu motor, depistate deși s-au interzis

În acest weekend au avut loc mai multe controale pe Tarnița și Fântânele, pentru a depista bărcile cu motor, care s-au interzis recent. Din 13 cazuri, pentru două s-au aplicat amenzi pe loc.

 

 


În perioada 31 iulie – 1 august, echipe de specialiști aparținând Consiliului Județean Cluj, împreună cu reprezentați ai Poliției, Jandarmeriei și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, au efectuat o serie de controale tematice pe lacurile Tarnița și Fântânele în vederea depistării ambarcațiunilor care folosesc motoare termice, arată reprezentanții Consiliului Județean Cluj.

 


„Odată cu intrarea în vigoare a noilor regulamente, Consiliul Județean a demarat acțiunile de patrulare și control în cadrul acestor zone de agrement montane, intens vizitate de turiști. Pentru ca timpul lor liber petrecut pe aceste lacuri să fie unul cât mai de calitate, dar și pentru protejarea principalei sursei de apă potabilă a Clujului, misiunile de acest gen vor continua, astfel încât toți cei care folosesc suprafața apei să o facă non-invaziv pentru mediu” , a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

13 abateri de la noua lege într-un singur weekend

Concret, în weekendul recent încheiat, echipele de control au depistat nu mai puțin de 13 bărci și pontoane cu motor care utilizau carburanți fosili. Pentru două dintre acestea au fost întocmite, pe loc, procese verbale de contravenție. Pentru restul, în vederea sancționării corespunzătoare, Consiliul Județean a solicitat Autorității Navale Române – Oficiul de Căpitănie Dej informații referitoare la proprietarii respectivelor ambarcațiuni.


În ceea ce privește cuantumul amenzilor, conform noilor regulamente de navigație recent validate de Ministerul Transporturilor, accesul cu mijloace care utilizează combustibili fosili este sancționat cu sume cuprinse între 3.000 și 6.000 de lei pentru persoane fizice. Pentru persoane juridice amenzile variază între 25.000 și 50.000 de lei.

„În vederea eficientizării măsurilor de monitorizare și control pe cele două lacuri montane, Consiliul Județean va achiziționa în perioada imediat următoare două noi ambarcațiuni, mai multe camere de filmat în zonele de acces, precum și o autoutilitară. De asemenea, va fi utilizată și o dronă profesională, aflată deja în dotarea instituției”, informează Consiliul Județean Cluj.


Ultimele Stiri
abonare newsletter