Actualitate

Chiriile au explodat în Cluj, cu două luni înainte de începerea cursurilor. Student: „Nu e ok să suferim consecințele”

Prețurile chiriilor au explodat la mai puțin de două luni până la începerea noului an univarsitar în Cluj. Acestea aproape s-au dublat, iar studenții se arată nemulțumiți de acest fenomen.

 

Proprietarii și agenții imobiliari încearcă să recupereze din pierderile imense din anul pandemic când studenții lipseau din Cluj. Aceștia aproape au dublat prețurile chiriilor, scrie antena3.ro. 


 

„Cele mai mari creșteri s-au înregistrat în Zorilor și zona centrală pentru că foarte mulți studenți străini vin la medicină și la UBB. În medie, tinerii alocă 300 euro pe lună pentru un apartament cu două camere”, susține Iustinian Berindei, agent imobiliar, potrivit sursei citate.


Un apartament decent cu două camere în zona centrală se dădea în chirie cu 300-350 de euro în urmă cu un an, iar acum foarte multe ajung la 500 de euro. 

„Nu e cea mai plăcută situație și nu sunt de acord cu acest lucru, proprietarii vor să recupereze niște bani pentru perioada în care nu am fost. Adică nu a fost vina noastră, nu mi se pare ok să suferim noi consecințele”, a spus un student pentru antena3.ro.


CITEȘTE ȘI:

Emil Boc, despre chiriile de la Cluj: „Daca va scădea prețul, va scădea și calitatea vieții”

 


Clujul fără studenți. Ce înseamnă asta pentru proprietarii de chirii?

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter