Actualitate

Proiectele a 20 de clujeni, declarate eligibile la Bugetare participativă 2021. Etapa de vot a început

A început etapa de vot în cadrul procesului de Bugetare participativă Cluj-Napoca 2021, au anunțat, luni, reprezentanții Primăriei. Din peste 100 de proiecte înscrise, doar 20 sunt eligibile.

 

 


„Astfel, toți cei care locuiesc, muncesc sau studiază în Cluj și au împlinit vârsta de 18 ani, își pot exprima votul pentru proiectele preferate, declarate eligibile de către Comisia tehnică de analiză din cadrul Primăriei”, transmit reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca.

 


Au fost declarate eligibile 20 de proiecte din cele 103 depuse, iar etapa de vot se va desfășura exclusiv online, în perioada 13 septembrie - 28 noiembrie 2021. Cetățenii pot vota un proiect din fiecare domeniu, iar proiectele finaliste vor fi selectate în ordinea numărului de voturi, indiferent de categoria din care fac parte.

Pentru a putea vota, este necesară crearea unui cont pe platforma www.bugetareparticipativa.ro sau autentificarea pe aceasta, dacă există deja un cont creat. Pot vota persoanele care se află în aria teritorială a municipiului Cluj-Napoca.


„Cei care nu sunt familiarizați cu mediul online sau nu au momentan acces la internet, pot apela cu încredere la serviciile de asistență ale biroului amenajat de către Primărie la Centrul de Cultură Urbană Casino din Parcul Central, în fiecare zi din perioada 20 septembrie - 28 noiembrie 2021, de luni până duminică, între orele 10:00 – 18:00. Funcționarii Primăriei îi vor ajuta pe cetățeni să voteze proiectele înscrise pe platforma de bugetare participativă”, mai transmite municipalitatea.

Ce este bugetarea participativă?

Bugetarea participativă este un proces derulat de Primăria Cluj-Napoca, „prin care ideile şi iniţiativele comunităţii clujene se manifestă şi se transformă în realitate. Este un proces deschis, incluziv şi transparent prin care membrii comunităţii se implică direct în formularea deciziilor privind priorităţile de cheltuire a banilor din bugetul local”, se arată pe site-ul Primăriei.


CITEȘTE ȘI:

Cele mai interesante propuneri ale clujenilor, în cadrul Bugetării Participative din acest an

Ultimele Stiri
abonare newsletter