Actualitate

Incidența Covid în Cluj-Napoca - 7,48 la mie. La 7,5 se impun restricții de circulație în fiecare zi din săptămână

Incidența cazurilor de Covid-19 în Cluj-Napoca a ajuns duminică la 7,48 la mia de locuitori, doar la un pas de noi restricții dure pentru fiecare zi din săptămână, conform datelor publicate de DSP Cluj.

 

Dacă municipiul va trece de rata de incidență de 7,5 cazuri de Covid-19 la mia de locuitori, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență sa va întruni pentru a discuta noi restricții pentru fiecare zi din săptămână.


 

Restricțiile de weekend, pentru incidența de 6 cazuri de Covid-19 la mia de locuitori au întârziat să apară, fiindcă la nivel național s-a făcut modificări, în favoarea celor vaccinați sau trecuți prin boală.


Acele restricții au fost aprobate doar duminică, iar Comitetul Județean pentru Situații de Urgență din Cluj trebuie să decidă de când să le aplice. Când incidența va depăși pragul de 7,5 cazuri la mie, Cluj-Napoca va intra într-o perioadă de observație de 48 de ore după care se vor aplica noile restricții în fiecare zi din săptămână, dacă rata nu scade. 

Ce restricții vor fi în Cluj-Napoca, la incidența 7,5/1.000

- Carantina de noapte între 20:00 și 5:00 pentru persoanele nevaccinate. Cei vaccinați sau trecuți prin boală nu au nevoie de declarație;
- Restaurante și cinematografe deschise la jumătate din capacitate pentru vaccinați și trecuți prin boală;
- Evenimente private (nunți, botezuri) la jumatate din capacitate (cel mult 200 de persoane), pentru vaccinați și cei trecuți prin boală;
- Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă;
- Săli de sport deschise la jumatate din capacitate pentru vaccinați și cei trecuți prin boală;
- Activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună și sunt vaccinate sau trecute prin boală;
- Magazinele se închid la ora 22:00


Restricțiile se aplică în fiecare zi la incidența 7,5/1.000 și doar în weekend la o incidență de peste 6/1.000, dar mai mică de 7,5/1.000.

În legătură cu obligativitatea purtării măștii de protecție în aer liber în localitățile cu incidența peste 6/1.000, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență Raed Arafat a spus că vor fi excepții, dar mai multe detalii se vor știi luni.


CITEȘTE ȘI:

Restricții noi pentru incidența Covid peste 6, aprobate! Fac excepție doar cei vaccinați sau trecuți prin boală

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter