Actualitate

Firme de curierat din Cluj, AMENDATE cu peste 11.000 de lei pentru muncă LA NEGRU

Trei firme de curierat au fost amendate de Inspecția Teritorială a Muncii (ITM) Cluj cu 11.800 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale.

 

 


ITM Cluj a desfăşurat controale în perioada  07-09.10.2021, în cadrul unei campanii naţionale, în vedere identificării şi combaterii muncii nedeclarate la angajatorii  care își desfășoară activitatea în domeniul  activități de poștă și curierat.

 


Inspectorii de muncă au efectuat controale la un număr de 29 de  angajatori din judeţul Cluj.

Amenzi de zeci de mii de lei

Două societăți comerciale au fost sancționate cu amenzi în valoare de 1.800 lei pentru: nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului saptămânal  și  neeliberarea adeverinței ce atestă vechimea în muncă a angajatului. 


O societate comercială a fost amendată cu 10.000 lei pentru munca nedeclarată (găsirea în activitate a  unei persoane în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractului de muncă cu timp parțial).

Cuantumul total al amenzilor a fost în valoare de 11.800 lei. 


Obiectivul, combaterea muncii nedeclarate

Principalele obiective ale campaniei sunt identificarea și combaterea muncii nedeclarate și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatorii care desfășoară activități de poștă și curierat, a prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă, dar și identificarea angajatorilor care utilizeaza nelegal munca copiilor și a tinerilor.

De asemenea, s-a urmărit dterminarea angajatorilor de a încheia contracte individuale de muncă pentru persoanele depistate fără forme legale de angajare, de a le înregistra în Revisal și de a le transmite la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială angajatorul își are sediul social.


Nu în utlimul rând, se dorește eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate și aplicarea de sancțiuni contravenționale corespunzătoare.

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter