Actualitate

Profesorul UBB care a înjurat GROSOLAN, SUSPENDAT de conducere. VIDEO

Szamoskozi Istvan, profesorul de la Facultatea de Psihologie de la UBB, a fost suspendat de conducere după ce a fost înregistrat când înjură grosolan.

Szamoskozi Istvan s-a enervat teribil pentru că lectorul le-a oferit studenților o pauză de 5 minute, deși ora nu se finalizase. Profesorul a început să înjure grosolan în limba maghiară, fiind enervat teribil de atitudinea lectorului și a studenților.

Redăm cele spuse de profesor:


„Dr. Szamoskozi:  Helo!..
Lector: (studenții) au luat o pauză
Dr. Szamoskozi Istvan - de ce sunt în pauză?.. să-i f*ți...dacă știau că vin înapoi...Dumnezeu să-i f*tă..
Lector: Eu le-am dat 5 minute, așteaptă puțin…
Dr. Szamoskozi:   - Aaah!..
Colega: Na, voiau o pauză…
Dr. Szamoskozi:   Să-i f*ți, ți-am spus că mă întorc și atunci tu-i trimiți în pauză…
Lector: doar 5 minute și se întorc imediat
Dr. Szamoskozi:  Dumnezeu să-și bage p*la-n ei!...”

UBB a decis să îl suspende pe profesor


Universitatea Babes Bolyai a transmis un punct de vedere și a decis să îl suspende între timp pe profesor.

„Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a luat act cu îngrijorare de înregistrarea devenită publică, în care un profesor al universității folosește cuvinte injurioase în pauza unui curs universitar. UBB are reglementat clar comportamentul adecvat în cadrul activităților academice. Ne așteptăm însă ca un comportament social, model și corect, – din partea cadrelor didactice/de cercetare, a studenților și a personalului administrativ – să se exprime și în viața de zi cu zi, inclusiv în pauzele cursurilor, mai ales în context public (sigur, ne-am bucura ca acest lucru să fie exprimat și în contexte private).


Universitatea noastră, ca o instituție cu o lungă tradiție multiculturală, promovează respectul reciproc, colaborarea, incluziunea, egalitatea de șanse și non-discriminarea, prin urmare instaurarea unei atmosfere constructive și de colegialitate printre toți membrii comunității academice stă la baza progresului academic. Cultura noastră instituțională nu poate fi marcată nici de teama de exprimare a opiniilor proprii, dar nici de utilizarea unor mijloace incorecte (ex. înregistrări din spațiul public sau privat, care nu respectă reglementările existente) în relațiile dintre membrii comunității noastre, de aceea, pentru a elimina astfel de situații/practici, suntem printre primele (dacă nu prima) universități din țară care am creat mecanismul OMBUDSMAN-ului universitar. Situația semnalată este în acest moment analizată de către Conducerea UBB și în Comisia de etică a UBB, urmând a se dispune măsuri adecvate situației prezente, pentru a preveni în viitor astfel de situații și pentru a promova un comportament academic congruent cu Codul de Etică și Deontologie Profesională al UBB și cu Ghidul pentru Combaterea Discriminării al UBB.

În urma analizei situației în cadrul conducerii UBB și a discuțiilor purtate cu persoane implicate în acestă situație (inclusiv profesorul vizat), rectorul UBB a decis, în condițiile reglementărilor existente, suspendarea activităților de predare ale profesorului implicat, în așteptarea rezoluției Comisiei de etică a UBB”, au transmis oficialii UBB.

CITEȘTE ȘI:

Un profesor UBB, unul dintre cei mai citați oameni de știință ai lumii în domeniul Ecologiei

86%, procentul necesar de vaccinare în școli, nu 60%. Expert UBB: „Decesele nu o să se vadă în școală, ci în familiile copiilor”

Ultimele Stiri
abonare newsletter