Actualitate

Biciclistul care a provocat accidentul din Piața Ștefan cel Mare, student la facultatea unde preda profesorul mort

Tânărul de 21 de ani de la care ar fi pornit accidentul din Piața Ștefan cel Mare este student la UTCN, facultate la care preda profesorul decedat.

Biciclistul care a provocat accidentul din Piața Ștefan cel Mare, student la facultatea unde preda profesorul mort Biciclistul care a provocat accidentul din Piața Ștefan cel Mare, student la facultatea unde preda profesorul mort

 

UPDATE ORA 11:53


Tânărul de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă.

„În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind condus și predat reprezentanților unui Centru de Reținere și Arestare Preventivă. Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.


Știrea inițială

Polițiștii clujeni au descoperit o coincidență stranie după ce l-au identificat pe biciclistul de la care ar fi pornit accidentul din Piața Ștefan cel Mare. Conform primelor date, tânărul de 21 de ani este student în cadrul UTCN, acolo unde a predat și profesorul Radu Bălan, decedat în accident.


Reamintim că polițiștii clujeni l-au identificat ieri seară pe biciclistul care a fugit de la locul accidentului la mai bine de 24 de ore de la momentul în care s-a produs accidentul mortal.

„În cursul zilei, biciclistul care ar fi fost implicat în evenimentul rutier din Piața Ștefan cel Mare, din data de 22 noiembrie a.c., a fost identificat de polițiști. În baza informațiilor obținute, conducătorul bicicletei, respectiv un tânăr de 21 de ani, din Cluj-Napoca, a fost depistat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 6 Poliție pe strada Observatorului din municipiu, fiind condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor. În acest moment, tânărul se află în custodia polițiștilor din cadrul Biroului Rutier, urmând a fi dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore”, a  transmis IPJ Cluj.

CITEȘTE ȘI:

Tânărul biciclist, implicat în accidentul din Piața Ștefan cel Mare, identificat și reținut

VIDEO. Momentul accidentului mortal din Piața Ștefan cel Mare. Șoferul vinovat încerca să evite un biciclist

Ultimele Stiri
abonare newsletter