Actualitate

Blue Air reduce zborurile pentru ianuarie - februarie 2022. Peste 50 de destinații noi vor fi lansate în Vara 2022

Ca urmare a restricțiilor de călătorie impuse de țările europene, Blue Air este nevoită să reducă programul de zbor în lunile ianuarie și februarie 2022 pentru a se adapta la nivelul redus al cererii.

Blue Air reduce zborurile pentru ianuarie - februarie 2022. Peste 50 de destinații noi vor fi lansate în Vara 2022 Blue Air reduce zborurile pentru ianuarie - februarie 2022. Peste 50 de destinații noi vor fi lansate în Vara 2022

 

Reprezentanții Blue Air au anunțat că programul de zbor se reduce la începutul lui 2022. În schimb, compania aeriană va adăuga peste 50 de destinații noi, începând cu vara anului viitor.


„Observăm că, din cauza restricțiilor de călătorie, foarte mulți pasageri își reprogramează călătoriile din lunile ianuarie și februarie, concentrându-se pe rezervarea vacanțelor de preajma sărbătorilor de Paște și din vară”, a declarat Oana Petrescu, Director General Blue Air. 

Reprezentanții companiei Blue Air au transmis clienților pentru care este esențial să călătorească în lunile afectate de restricții că se pot baza în continuare pe orarul de zbor Blue Air ajustat pentru a menţine cursele pentru care există cerere.


Peste 50 de destinații noi programate pentru vara anului 2022

Blue Air își va calibra programul de zbor, reducându-și serviciile la un minim de operațiuni până la sfarsitul lunii februarie 2022 și concentrându-se pe programul de vară 2022 cu o capacitate crescută, cu rețea extinsă și flota reînnoită.

Începând cu aprilie 2022, reprezentanții Blue Air se așteaptă la un mediu de călătorie mai sigur, o creștere puternică a cererii și un „apetit puternic” pentru călătoriile de Paște și de vară. 


Blue Air este pregătită să răspundă cererii semnificative a pasagerilor săi cu peste 50 de destinații noi adăugate la programul de vară, capacitate sporită, o flotă reînnoită de Boeing 737-8 MAX de ultimă generație și o infrastructură digitală îmbunătățită, care va oferi clienților săi experiența „The Better Way to Fly”.

„Înțelegem impactul pe care acest nou val de pandemie îl are asupra clienților noștri și asupra planurilor lor pe termen scurt, așa că am pregătit o listă de inițiative noi pentru a răspunde cât mai bine nevoilor lor. Am renunțat la taxa de modificare pentru toate rezervările noi efectuate prin aplicația mobilă Blue Air până la sfârșitul anului și, totodată, oferim o rambursare complet automată de 120% în portofelul Blue Air pentru anulările determinate de valul Omicron din perioada 27-30 decembrie, pentru călătorii până la sfârșitul lunii martie. 


În plus, am consolidat cât de mult am putut resursele centrului nostru de suport clienți și ale chat-ului web pentru a putea gestiona eficient numărul mare de apeluri așteptat în primele 3-4 săptămâni ale anului”, a declarat Krassimir Tanev, Director Comercial Blue Air.

 

CITEȘTE ȘI:

2022 vine cu destinații noi! Wizz Air deschide noi rute de la Cluj-Napoca spre Malta și Nisa

Blue Air lansează 10 rute noi in Vara 2022. Zboruri de la Cluj spre Heraklion, Zakynthos și Rodos

Ultimele Stiri
abonare newsletter