Actualitate
Bărbat, ATACAT ÎN PĂDURE de trei tâlhari din Mărgău. L-au bătut și i-au furat banii și telefonul. Un suspect a fost arestat
Un bărbat de 53 de ani a fost tâlhărit în pădurea din Mărgău, județul Cluj de alți trei bărbați. Unul dintre aceștia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Bărbat, tâlhărit în pădurea din Mărgău.
„La data de 2 februarie, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin – Postul de Poliție Comunal Mărgău au reținut pentru 24 de ore un bărbat, în vârstă de 48 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 31 ianuarie, aflându-se într-o zonă împădurită, izolată, din comuna Mărgău, acesta, alături de alți doi bărbați, de 41 și 30 de ani, ar fi agresat fizic un bărbat de 53 de ani, deposedându-l de telefonul mobil și aproximativ 400 lei.
La data de 2 februarie, în baza mandatelor de aducere, cei trei bărbați au fost conduși la sediul unității de poliție în vederea continuării cercetărilor”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.
Banii și telefonul au ajuns înapoi la bărbatul tâlhărit
Prejudiciul cauzat bărbatului de 53 de ani a fost recuperat în totalitate.
„Ca urmare a probatoriului administrat, bărbatul de 48 de ani, din Mărgău, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind condus și predat reprezentanților unui Centru de Reținere și Arestare Preventivă.
În cursul zilei de ieri, 3 februarie, magistrații Judecătoriei Huedin au admis propunerea de arestare preventivă, fiind emis pe numele acestuia mandatul pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și tâlhărie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin”, a mai transmis IPJ Cluj.
CITEȘTE ȘI: