Actualitate

Un tânăr a amenințat șoferii din trafic cu un CUȚIT, în localitatea Mociu

O clujeancă a reclamat faptul că, sâmbătă, în zona Corpadea, indivizi înarmaţi cu cuţite au încercat să oprească în trafic maşini. Poliţiştii clujeni au prins un tânăr de 18 ani.

Un tânăr a amenințat șoferii din trafic cu un CUȚIT, în localitatea Mociu Un tânăr a amenințat șoferii din trafic cu un CUȚIT, în localitatea Mociu

 

 


O clujeancă a reclamat pe grupul de Facebook Info Trafic Cluj-Napoca că două persoane cu cuțite în mână sar în fața mașinilor care se deplasează spre Mociu.

 


„Mare atenție pe Corpadea Jud Cluj ruta spre Mociu sunt doi indivizi înarmați cu cuțite sar în față la mașini de 10 min a pățit o fată cu microbuzul plin cu călători a fost nevoit să oprească pt că nu vroiam să se dea din fața mașini nu vreau să mă gândesc ce se întâmpla dacă era o fata singură, sper ca poliția să le dea de urmă ca a fost anunțată”, a transmis clujeanca. 

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

 

Potrivit polițiștilor, a fost identificat un tânăr de 18 ani care a fost amendat cu 1.000 de lei.


„În jurul orei 15.25, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de către un participant la trafic, cu privire la faptul că în timpul deplasării în localitatea Mociu, un tânar care se afla pe marginea carosabilului s-ar fi interpus în fața autovehiculului condus de aceasta, având asupra sa un obiect ascuțit-înțepător.

În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat în zona indicată, iar verificările demarate au condus la identificarea unui tânăr, în vârstă de 18 ani și aplicarea masurilor legale, conform Legii 61/1991, cu amendă în valoare de 1.000 de lei.


De asemenea, conducătorul autovehiculului a fost informat cu privire la drepturile sale, respectiv al celui de a formula o plângere prealabilă sub aspectul infracțiunii de amenințare, dar și al termenului legal în care acest demers poate fi realizat”, au transmis reprezentanții IPJ pentru monitorulcj.ro.

 

CITEȘTE ȘI:

Descoperire MACABRĂ în Dâmbul Rotund! Un bătrân de 87 de ani a fost găsit SPÂNZURAT în casă

Clujean, prins de poliție în timp ce conducea BEAT un ATV. Bărbatul nu avea nici permis

Ultimele Stiri
abonare newsletter