Actualitate
OPINIE. Où sont les… guerres d’ antan
„Unde sunt... războaielele de altădată” aș traduce parafraza din titlu, dar mă grăbesc să adaug că nu simt niciun fel de melancolie după războaie, nici nu le regret (nici un fel de războaie) și nici nu le doresc (oricum ar fi ele). Vreau să subliniez doar cât de mult s-a schimbat lumea și faptul că și „răul” și-a găsit mesajeri noi și forme diferite de manifestare.
OPINIE. Où sont les… guerres d’ antan
Și, fiindcă tot veni vorba, aș vrea să reținem un citat grozav, propus de Alina Bârgăoanu (unul dintre „combatanții” autohtoni redutabili ai anti-„războiului informațional”) din volumul „The age of unpeace” al lui Mark Leonard (pe care am și început să-l citesc). Atât (de bine) înțelege autorul lumea și conectivitatea (ca și cauză, ca teatru de război și arsenal de arme neconvenționale) că își permite să spună că „Dacă ar fi contemporanul nostru, Tolstoi nu ar mai putea scrie o capodoperă precum <Război și pace>. Nimeni nu ar putea, de fapt, căci distincția dintre război și pace pur și simplu s-a șters".
Despre „Tolstoi” sau un Tolstoi al vremurilor noastre putem discuta, dar și mai mult, cred, ne uimește și zăpăcește acest „amestec de război cu pace” și această ștergere a liniei de demarcație dintre ele, care ne face să fim, fără de voie și fără de știință, fie „spectatori activi”, fie „combatanți pasivi” într-o luptă pe care dacă (n-)o simțim, sigur nu o înțelegem, pentru că „arma principală” e chiar dezinformarea noastră.
Una dintre marile provocări ale acestor din urmă zile (ore, săptămâni, luni) a fost ca fiecare să se întrebe (pe sine, pe alții, pe cunoscători, politicieni, militari, strategi, conducători) dacă va fi sau nu război și mai ales când și cum. Acel soi de întrebare la care poate să răspundă, cu egală nepricepere, risc sau hazard, oricine, fără ca să i se poată reproșa ceva cuiva un răspuns greșit. Oare nu tocmai asta era miza de a trage în mod categoric atenția și a pune o tensiune asupra tuturor?
M-a încercat și pe mine, recunoc, „demonul predicției” și ziceam, în „inocența” mea informațională, că tocmai sărbătorile de iarnă sunt momentul potrivit (prin surpriză și neașteptarea celorlalți) declanșării conflictului. Apoi am devenit foarte sigur că nu va fi degrabă un conflict armat, că „războiul informațional” și atragerea atenției sunt miza principală, că tergiversarea, temporizarea și pretextele false (prin dezinformare) sunt armele principale ale acestui „război hibrid” de tip nou. Așa zic acum.
Dacă tot acest „joc” al armelor și nervilor ar fi fără urmări, treacă-meargă, ne-am consola, am aștepta să treacă, dar nu e așa, totul e angajant, crează consecințe și urmări, în viața de zi cu zi, în evoluția bursei (cel mai fin barometru), a economiei, a prețurilor, a stării emoționale și a celei de bine. Ai ceva de făcut? Te ajută cu ceva dacă ești bine informat? Sau dacă ești mai puțin dezinformat? Ce poate face România bine pentru cetățenii ei? Și ce pot face ei bine pentru ei?
Vreau să semnalez că sunt foarte mulți „sfătuitori de țară”, „consilieri personali de război”, binevoitori fără să le ceară nimeni și voluntari pe „frontul nevăzut”. Poate că ar fi mai puțini dacă conducătorii noștri ar inspira mai multă încredere și siguranță, să ne convingă că știu ce fac și fac ce știu. Și ar fi mai puțini dacă oamenii ar fi mai bine informați sau mai conștienți că e greu să fii bine informat și că asta cere un efort voluntar.
În „războiul dezinformațional” întotdeauna ai de câștigat dacă ești mai bine informat, dacă nu te lași purtat „de vânturi, de valuri”, pentru „a primi” sau „a trage” gloanțe aiurea, a crede că ești important sau „inteligent” sau „a trage” ca bezmeticul la întâmplare. Ce sunt „gloanțele”? Toate prostiile din lume (unii le spun conspirații, știri false, pretexte, teorii, emoții, frustrări, resentimente, interese etc.) de la aiureli și fantezii, care te fac să râzi, până la „construcții profesioniste” ale dezinformării, crezute, preluate și distribuite de unii/alții.
Orice poate fi luat ca exercițiu de dezinformare, dar un foarte bun exemplu (și studiu de caz) este așa anunțata „retragere” a rușilor de la granița cu Ucraina. Poți începe de oriunde, de la vizita lui E. Macron în Rusia și Ucraina, de la convorbirile repetate Biden-Putin, de la alarmele americane de început al ostilităților și până la vizita, pe același traseu (Rusia-Ucraina), a lui Olaf Scholz, nimic nu este ce pare, nimic nu este ceea ce se spune. Rușii, după regizata discuție publică Putin-Lavrov despre puterea și șansa diplomației, anunță „retragerea” trupelor exact în contextul întâlnirii lui Vladimir Putin cu cancelarul Germaniei, fix țara cea mai interesată de relațiile economice cu Rusia, dar și cea mai concesivă față de aceasta. Dacă vizita lui E. Macron (lider informal al UE și „cocoș” în relația cu Putin) a fost consemnată (de cine?) ca un semi-eșec, vizita lui Scholtz pare un succes. Așa este sau așa trebuie să apară și cine hotărește? Ce rol are media aici? Deocamdată, observațiile NATO spun că nu s-a retras niciun soldat rus și niciun tanc de la granița cu Ucraina. Circul de fapt continuă, cu aceleași incertitudini, îndoieli și multă dezinformare.
Atât de mult va trebui să ne obișnuim cu „războaiele hibride”, încât vom fi obligați să învățăm să ne informăm corect. Pentru că, la extrem, în caz pozitiv, acestea ar putea rămâne fără obiect.
de Viorel Nistor
CITEȘTE ȘI:
