Actualitate
Accident în localitatea Vălcele. Doi bărbați au rămas blocați în mașini și au fost duși la spital. FOTO
Un accident a avut loc, luni, în localitatea Vălcele din comuna Feleacu. Două mașini au fost implicate în impact, iar șoferii au ajuns la spital.
Accident cu doi răniți în comuna Feleacu. Foto: ISU Cluj.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la un accident rutier petrecut la ieșire din localitatea Vâlcele. Două autospeciale și un echipaj de terapie intensivă mobilă au fost trimise la fața locului în urma unui apel de urgență primit la ora 17:00.
În sprijin a participat și un echipaj SMURD de la Detașamentul de Pompieri din Turda. În accident au fost implicate două autoturisme, iar conducătorii auto erau blocați în mașini la sosirea salvatorilor. S-a acționat imediat pentru extragerea victimelor, folosind accesoriile speciale, astfel încât să nu fie agravate posibilele leziuni.
Cei doi bărbați, de 65 și 64 de ani, au fost transportați ulterior la spital de către echipajele SMURD”, au declarat reprezentanții ISU Cluj.
Conform polițiștilor clujeni, mașinile celor doi șoferi s-au izbit în timp ce circulau pe același sens.
„La data de 11 aprilie, în jurul orei 16.56, polițiștii au intervenit la un accident rutier produs pe DN1 E60, în comuna Feleacu.
Din primele date, un autoturism condus de un bărbat de 64 de ani, din Turda, în timp ce se deplasa pe direcția Cluj-Napoca spre Turda, la kilometrul 462+950m, a intrat în coliziune cu un autoturism condus pe același sens, de un bărbat de 65 de ani, din Cluj-Napoca.
În urma impactului, conducătorii auto au necesitat îngrijiri de specialitate, fiind transportați la o unitate medicală”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
CITEȘTE ȘI: