Actualitate
Multe accidente semnalate lângă Cluj-Napoca, după ploile de vineri! Cele mai multe sunt mașini răsturnate
Câteva accidente au fost semnalate după ploile puternice de vineri, în județul Cluj. Cele mai multe au fost mașini răsturnate.

Primul accident a avut loc în localitatea Tăuți din comuna Florești, unde un șofer s-a răsturnat cu mașina.
Un alt accident a avut loc în localitatea Deușu din Chinteni, în care au fost implicate două mașini. Ulterior, un alt accident cu două mașini implicate a avut loc în localitatea Mociu.

Mai spre seară, în jurul orei 21:00, alte două accidente au avut loc în comuna Florești.
Un șofer s-a răsturnat cu mașina pe Centura Donath, după baraj, iar altul s-a răsturnat cu mașina chiar în parcare la Vivo Mall (Polus).
În cursul zilei de vineri, toată România s-a aflat sub cod galben de furtuni, iar ISU Cluj a emis mesaje RO-Alert de cod portocaliu în zeci de comune din județul Cluj.
CITEȘTE ȘI: