Caravana Inspired şi Policolor au ajuns la Cluj-Napoca. Scopul ei este de a promova în cadrul unuia dintre cele mai importante centre universitare din ţară cea mai amplă competiţie naţională în care tinerii sunt chemaţi să dea măsura creativităţii lor, în cele 10 domenii cuprinse de platforma concursului Inspired.
În ziua de 26 a lunii octombrie, Biserica Ortodoxă îl serbează pe Sfântul şi Marele Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, cunoscut şi sub numele de Dumitru; el fiind unul din marii aleşi ai lui Dumnezeu, făcător de minuni şi tămăduitor.
Circa 30 la sută dintre cei care circulă cu trenul cu cumpără bilete, a declarat joi, la un post privat de televiziune, Ştefan Roşeanu, director CFR Călători, arată Agerpres.
Filmul premiat la Festivalul de la Cannes şi propus de România la premiile Oscar 2013, "După dealuri", în regia lui Cristian Mungiu, va avea parte vineri de o seară de gală la Iaşi - oraşul din care provin atât regizorul, cât şi o mare parte dintre actori, scrie Mediafax.
O aplicaţie denumită 'Probleme de memorie', disponibilă deja pe internet, va ajuta familiile persoanelor cu vârste mai mari de 65 de ani să observe din timp dacă acestea din urmă prezintă simptomele bolii Alzheimer şi să evalueze astfel necesitatea de a apela la un medic înaintea apariţiei demenţei, relatează agenţia EFE, infoemează Agerpres.
Tiraspolul a calificat decizia Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) împotriva Rusiei în cazul procesului privind şcolile cu predare în limba română drept una "preconcepută şi politizată", afirmând că CEDO devine astfel un instrument de presiune, scrie Mediafax.